Și 
dacă au trecut anii și suntem în plin proces de democratizare cu cetățeanul în prim planul politicii de stat, și dacă trăim și ne dezvoltăm în epoca digitalizării, ghișeul a rămas parte din cotidianul vieții fiecărui român.
Limbajul colorat de dinainte și de după întâlnirea cu omul ghișeului, cu igrasia din jumătățile sale de vorbe, este modul cel mai simplu de dezvoltare a vocabularului și culturii lingvistice a românașului rupt în fund și fără relații.
Iar dacă legiferarea presupune anulări de taxe, urmate întotdeauna de introducerea altora noi, drama este și mai mare.
Omul obișnuit cu un ghișeu și cu pretențiile aferente funcționarului competent și intrasigent, de multe ori diferite de la o locație la alta, trăiește o noua dilemă. Alte acte, alta denumire a taxei, același efect, dar cu un preț mai mare.
Frustrarea este și mai mare atunci când, în loc să se simplifice procedurile, se complică ,,dosarul” solicitat, originale și copii, cu și fără stampilă ori semnătura olografă. Și dacă n-ai o copie ori altă ,,piesă” din vraful necesar, pe lângă acreala feței din ghișeu, mai faci un drum la alt ghișeu, urmând a relua un rând ce se va finaliza cu aceeași grimasă acră a funcționarului plictisit, nervos și indiferent.
Instituția și-a educat funcționarii din ghișeu să utilizeze tehnica de calcul doar pentru a elibera chitanțe, mediul online reprezentând pentru marea parte doar rețele de socializare. Doar preocupările din mediul online pot fi generatoare de zâmbete pe fețele acrite de apăsarea adeverințelor și chitanțelor cerute cetățeanului nevinovat.
Nu cred că există în România persoana care sa nu fi trecut în viața sa prin fața unui ghișeu neprietenos și inutil, precum ciorapul de lână vara.
Normal atunci să vezi români cu fețe care au luat forma ghișeului, complăcuți în situația de a fi certați chiar și atunci când au de făcut plăți către statul care a angajat vreo ,,murătură” postată în spatele unui ghișeu fantomatic.
În sinea lui, românul vede ghișeul ca pe o latrină comună, unde trebuie să achite o taxă pentru a putea să depună niște hârtie, care să îi rezolve nevoile de zi cu zi. Mai mereu mirosul atestă realitatea comparației, mai ales că s-a scumpit și antiperspirantul. Cam așa resimte cetățeanul relația cu ghișeul. Nenorocirea este că românul, dar și străinul rezident sunt mai mereu stricați la stomac de legi care înființează ghișee având de plătit deseori hârtii pentru nevoi minimale, dar pentru care mai stă și la rând îndurând crampe stomacale produse de acreala ori greața unui om de ghișeu spinos. Până la urmă omul merge umil, abătut și plin de griji atât la ghișeu, cât și la latrina și pleacă ușurat de la ambele, nu-i așa? Despre mulțumire e de discutat…
De ce ghișee în mai toate instituțiile statului?
Locurile de muncă călduțe, uneori încălzite chiar de rezistențe improvizate pe bolțari în locuri uitate de lume, pentru posesori de diplome achiziționate la indicația celui ce a înființat ghișeul, fac imposibilă digitalizarea și simplificarea vieții românului. Uite așa, un ghișeu este legat de altul, hârtia de la unul îți e necesară la celălalt, taxa de la un ghișeu îți trebuie la mai multe altele, iar originalul este unicat, duplicatul presupunând alte taxe asociate altor fețe acre. Ce mai contează că pentru un aviz banal ți se cer actele toate, proprietăți, identitate, permis de conducere, talon auto, adeverință medicală și câte altele? De cele mai multe ori trebuie să faci dovada faptului că tu ești tu, și nici când o faci cu pașaportul ori permisul nu ești credibil, trebuie cartea de identitate. Dacă ai și cartea de identitate, îți lipsește cartea de alegător, iar dacă le ai pe amândouă, nu ai moț la bască. Dacă ai și moț la bască, de ce nu porți caciulă? Pălăria e deja prea scumpă și nu are exercițiul rândurilor pline de coate pe tejghea.
Dar, totul se rezolvă complicat chiar și când plătești taxe de timbru, chitanțe, impozite. În România e complicat să ți se încaseze și taxele ori impozitele. Dacă nu ești tu? Statul nu acceptă decât banii puși de tine personal, românule. E cam singurul moment din viață când te simți special, unicat.
Și dacă multe din locurile de muncă în ghișee s-au împărțit pe cumetrii, atunci mai rămâne de făcut și câte o firmă care să-l căpușeze pe bietul român, obosit și scârbit de ferestruica ghișeului neprimitor prin aspectul încă medieval. Comisioanele pe avize, autorizații ori alte acte necesare românului sunt la ordinea zilei. Bineînțeles, tot ale lor, ale ,,decidenților” din ghișee ori din spatele acestora, devenite legale prin firma specializată în depunere dosare și ridicare documente. Avantaj și prioritate firmă, tot contra cost.
Până și relațiile dintre cetățeni sunt intermediate de ghișee legiferate de un stat imobil și inflexibil. Aceleași comisioane, căpușeala la fel, indiferent de cât de banală ar fi operațiunea ce se cere avizata și aprobată.
Astfel că, interesați de binele cetățeanului într-o societate centrată pe interesul cetățenesc, e de preferat să fie legiferată reducerea numărului de ghișee identificând cauzele care le-au generat, precum și soluțiile alternative bazate pe actualitatea digitalizată. Abia după rezolvarea acestui prim deziderat, românul își poate dori înmulțirea numărului de latrine publice proporțional cu ghișeele desființate. Oricum necesitatea intimității în spații publice va fi veșnică, nefiind posibilă digitalizarea acestor nevoi și nici rezolvarea lor online. Să fim înțeleși. Intrarea o preferăm cu fișe introduse în automate specializate. Ar fi de neconceput să fi obligat să ai parte iar de mutre acre la intrarea în privată.
Modestia și suplețea instituțiilor publice, sănătatea românului în secolul XXI. Românul digera din ce în ce mai greu mizeria și indiferența statului. Așadar, atenție la sănătatea aparatului digestiv al românilor.
