Gorj: Partid apărut peste noapte, intră în bătălia electorală!

Un partid politic a apărut peste noapte va intra în bătălia electorală. 

Intitulat drept Partidul Alianța Oltenilor, formațiunea politică este deschisă tuturor categoriilor sociale, cetăţenilor care înțeleg să se implice pentru binele comunității, să lupte pentru drepturile lor, să îi ajute pe cei aflați în nevoie.

Sunt trei membri fondatori: Roxana Stoian – președinte interimar, Cristiana Guran – specialist resurse umane și Daniel Vasile Turea.

„Am luat decizia de a pune bazele unui proiect politic în vara anului trecut, după ce am constatat că mai mult de jumătate dintre cunoscuții mei cu care abordam subiecte politice îmi spuneau că nu merg la vot, pentru că nu au cu cine vota. Înființarea partidului a durat mai mult decât am estimat, iar alegerile locale au fost mutate cu patru luni mai devreme, astfel că ne vedem în situația de a anunța acest proiect cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile din 9 iunie. Dar, renunțarea sau resemnarea nu ne caracterizează, intrăm în lupta electorală și așteptăm alături de noi oameni curajoși și cu viziune, care au soluții la problemele de care ne plângem cu toții și împreună cu care să construim un proiect politic. Chiar dacă 2024 va fi mai mult un antrenament, este un an bun să începem acest proiect“, a spus Roxana Stoian, președinte fondator interimar.

”Partidul are numele Alianța Oltenilor pentru că aici, în Oltenia, începem construirea acestui proiect. Dacă într-o zi va deveni un partid național, putem să devenim o alianță a tuturor românilor. Știm că este un drum lung și greu, pentru că dezamăgirea care a cuprins societatea este cronică și dificil de tratat. Suntem optimiști, încrezători și știm că putem contribui la schimbarea pozitivă și la crearea unei societăți mai bune” transmit reprezentanții formațiunii politice.

Lasa un comentariu