Gorjenii sunt rugați să vină să doneze sânge. Este o criză majoră la Centrul Târgu Jiu!

Locuitorii județului Gorj sunt rugați să se prezinte la Centrul de Transfuzie Sanguină din Târgu Jiu pentru a dona sânge. Rezerva de sânge a Centrului de Transfuzie Sanguină Târgu Jiu este la cote de avarie pentru aproape toate grupele. Conducerea Centrului de Transfuzie Sanguină face un apel de suflet, rugându-i pe gorjeni să se alăture echipei centrului, așa cum au făcut-o de multe ori, mai ales cei care știu că au mai donat sânge, dovedind că sunt oameni pentru oameni.

„Este nevoie de donatori pentru a contribui la ameliorarea stării de sănătate a atâtor pacienți care au nevoie de terapie transfuzională. Programul de lucru pentru donatori este zilnic, de luni până vineri, de la ora 7:30 până la ora 11:00”, conform Centrului de Transfuzie Sanguină din Târgu Jiu.

La Centrul de Transfuzie Sanguină din Târgu Jiu sunt așteptați inclusiv angajați ai unor firme sau din administrația publică locală.

Lasa un comentariu

One thought on “Gorjenii sunt rugați să vină să doneze sânge. Este o criză majoră la Centrul Târgu Jiu!

Comments are closed.