În Rovinari, primarul cumpără tablete pentru toți elevii

Cursurile în Rovinari vor începe în scenariul verde. Asta înseamnă că elevii vor merge la șoală în fiecare zi. Cu toate acestea, Robert Filip, primarul din Rovinari a luat decizia să achiziționeze tablete pentru toți copiii. Această hotărâre a fost luată deoarece autoritățile iau în calcul și cel mai negru scenariu. Ca să fie pregătite, au comandat deja tablete pentru toți copiii din Rovinari.
Au fost făcute acțiuni pentru dezinfecție, iar autoritățile le transmit atât copiilor, cât și părinților că nu există niciun risc la școală.
De asemenea, clasele au fost reorganizate ca să poată fi păstrată distanța socială. “Nu avem scenariul galben. Deocamdată suntem bine. Am făcut dezinfecții în toate școlile. Am dus laptopuri la profesori. Am trimis bani să cumpere acele camere și suntem în procedură de achiziție pentru a lua tablete la toată lumea, să fim pregătiți de orice situație în caz că se poate întâmpla să lucreze copiii de acasă. Vom lua tablete pentru absolut toți copiii”, a declarat primarul din Rovinari, Robert Filip, la Radio Infinit.

Lasa un comentariu