Informare meteorologică: vin ploile!

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare valabilă, pentru toată țara, de azi, 14 august, ora 9 până vineri, 16 august, ora 9.

Vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse, care vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și grindină.

Astfel de fenomene vor fi mai frecvente, la început, în regiunile vestice și nord-vestice, apoi aria lor se va extinde treptat și în restul teritoriului.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

Totodată, se precizează că astăzi, miercuri (14 august), disconfortul termic și canicula vor persista în sudul, estul și centrul teritoriului.

Lasa un comentariu