În prima zi a lunii martie, în anul 1837, în satul Humulești, județul Neamț, (astăzi face parte din orașul Târgu Neamț), se naște marele scriitor Ion Creangă, cel care avea să ilustreze într-o manieră excepțională frumusețea satului din secolul al XIX-lea, oferind cititorilor o viziune de basm asupra copilăriei. Familia din care provenea scriitorul era numeroasă, părinții lui, Ștefan și Smaranda, aveau în total 8 copiii, însă din nefericire trei dintre frații lui se sting din viață de mici. Așa cum este prezentată în opera autobiografică “Amintiri din copilărie”, copilăria scriitorului a fost una minunată, bogată în situații năstrușnice, iar cititorului i se oferă posibilitatea să vadă lumea prin ochii lui Nică, protagonistul poveștirilor. Educația lui Ion Creangă începe în anul 1847, la școala din sat, unde îl are drept dascăl pe Vasile a Ilioaei și apoi pe bătrânul Iordache. La inițiativa mamei, doi ani mai târziu, bunicul său îl duce, împreună cu fiul cel mai mic al acestuia, Dumitru, la școală în Broșteni. Aici îl are dascăl pe Nicolae Nanu. Lăsând în urma Broșteniul, studiază, începând cu anul 1853, la școala Domnească din Târgu Neamț, apoi, respectând dorința mamei de a deveni preot, este înscris la școala catihetică din Fălticeni, urmând ca în anul 1885 să se înscrie la Seminarul Central de la Socola, unde rămâne doar 3 ani și termină cursul inferior al seminarului. Anul 1858 aduce un moment dificil în viața lui Ion Creangă, tatăl acestuia se stinge din viață, departe de casa din Humulești. După această nefericită pierdere, un an mai târziu, pe 23 august, se însoară în Iași cu fiica preotului Ioan Grigoriu, Ileana, și devine tatăl unui băiețel în anul 1860. În același an începe slujba în cadrul bisericii, în calitate de diacon, la biserica Sfânta Treime. Rămâne în slujba bisericii o perioada de 12 ani, între anii 1859-1872, fiind dascăl și diacon la mai multe biserici aflate în Iași. Urmează în 1861 Facultatea de Teologie proaspăt înființată, iar între 1864 -1865 studiază la școala Preparandală, intenționând să lucreze în învățământ.
Deși cariera sa bisericească se sfârșește în anul 1872, scriitorul Ion Creangă demonstrează o deosebită abilitate ca pedagog, funcție pe care o îndeplinește cu succes o perioadă de 25 de ani, între 1864 și 1889. Fiind îndepărtat din cler, atât pentru că s-a despărțit de soția sa Ileana, și unui diacon nu îi era permis să divorțeze, cât și pentru că nu și-a păstrat părul lung, caracteristică importantă pentru un diacon, sau a împușcat ciorile din curtea bisericii, în anul 1883 este îndreptată această hotărâre și face în continuare parte din rândul clerului.
Pe parcursul activității sale în învățământ, scriitorul humuleștean a realizat patru manuale școlare, în colaborare cu alte persoane care lucrau ca pedagogi, acestea rămânând un simbol al devotamentului și al iscusinței cu care a tratat învățământul. Divorțat de soție, se mută împreună cu fiul în cartierul Ticău, din Iași, unde rămâne din anul 1872. Aici, în căsuța sa, pe care obișnuia să o numească “bojdeuca”, Ion Creangă scrie minunatele sale povești, povestiri și basme, care rămân nemuritoare.
Întâlnirea din anul 1875 dintre scriitorul humuleștean și poetul Mihai Eminescu are ecouri puternice în inima fiecărui român pasionat de graiul moldovenesc al creațiilor din renumita bojdeuca a Ticăului, deoarece la îndemnul lui Eminescu se nasc marile creații ale povestitorului. Astfel, între aceste două personalități ale literaturii române se leagă o prietenie pe vecie, din urma căreia românii au câștigat un valoros scriitor român, apartenent al literaturii noastre clasice.
În primul an al prieteniei cu Mihai Eminescu, în care a fost introdus la Junimea, Ion Creangă publică în revista Convorbiri literare poveștile “Soacra cu trei nurori” și ‘Capra cu trei iezi”. Anul următor publică poveștile: “Punguța cu doi bani”, “Dănilă Prepeleac” și “Povestea porcului”. Anul 1877 aduce nuvela “Moș Nichifor Cotcariu”, în care personajul principal, moș Nichifor, este un căruțaș vorbăreț, foarte priceput în a vorbi cu înțelepciune. Tot atunci apare în Convorbiri literare “Povestea lui Stan Patitul” și “Fata babei și fata moșneagului”. În anul următor sunt publicate în Convorbiri literare “Ivan Turbincă” , “Povestea lui Harap Alb” și “Povestea unui om leneș”.
Anul 1881 este reprezentativ pentru opera lui Ion Creangă pentru că acum apar primele două părți ale romanului “Amintiri din copilărie”, publicate tot în Convorbiri Literare, iar către sfârșitul anului publică nuvela Popa Duhul. În anul 1882 apare și a treia parte a Amintirilor, în aceeași revistă literară. După publicarea povestirilor “Cinci pâini” și “Moș Ion Roată și Unirea”, în anul 1883, scriitorul se află în concediu medical, la început pentru trei luni, apoi pentru două luni, pentru șase luni și pentru tot restul vieții, datorită problemelor de sănătate pe care le avea.
Ultima parte a Amintirilor este citită de către scriitorul Ion Creangă în cadrul Cercului literar al lui Beldiceanu, recunoscutul poet și prozator român. La sfârșitul anului 1889, chiar în noaptea de Ajun a Anul Nou, se stinge din viață, în urma unui atac de epilepsie, după o seară minunată, petrecută alături de profesorul Draghici și de colindătorii care i-au luminat bojdeuca. Capodopera acestui mare scriitor a reprezentat de-a lungul timpului o sursă de inspirație pentru alți scriitori, iar modul de evocare a Amintirilor scriitorului rămâne unic pentru întreaga noastră literatură.
Prin abilitatea cu care sunt redate chiar și cele mai mici detalii ale copilăriei lui Nică, nu îl iubim doar pe Ion Creangă în calitate de scriitor, ci și în calitate de copil, prin intermediul lui Nică, ale cărui năzbâtii sunt relatate cu atâta umor din prisma maturității scriitorului. Scriitorul a creat prin opera “Amintiri din copilărie”, “primul roman al copilăriei țărănești” și rămâne în inimile noastre precum povestitorul preferat atât al copiilor cât și al adulților.
