Zi liberă înainte de Paște

Deputatii au adoptat miercuri, cu 233 voturi “pentru”, 7 “impotriva” si 19 abtineri, proiectul de lege prin care Vinerea Mare – ultima zi de vineri inaintea Pastelui – devine sarbatoare legala nelucratoare. Camera Deputatilor este decizionala, proiectul va merge la promulgare.

In anul 2018, Pastele Catolic va fi sarbatorit pe 1 aprilie, iar cel Ortodox, pe 8 aprilie.

Proiectul de lege de modificare a Codului muncii a fost initiat de UDMR si sustinut de parlamentari de la toate partidele.

In expunerea de motive, initiatorii noteaza ca la inceputul anului trecut, Comisia Europeana a stabilit sarbatorilor legale pentru institutiile Uniunii Europene, iar Vinerea Mare se afla printre acestea.

Care sunt zilele libere legale

Potrivit Codului Muncii, zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt:

– 1 şi 2 ianuarie;

– prima şi a doua zi de Paşti;

– 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române;

– 1 mai;

– prima şi a doua zi de Rusalii;

– 1 iunie;

– Adormirea Maicii Domnului;

– 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României;

– 1 decembrie;

– prima şi a doua zi de Crăciun;

– două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

Lasa un comentariu