Mesajul lui Manu Tomescu pentru mineri după ce a ieșit la pensie 

Manu Tomescu, liderul sindical din cadrul Complexului Energetic Oltenia a ieșit la pensie. Acesta le transmite tuturor colegilor săi care au rămas în activitate să lupte mereu pentru drepturile lor.

“Nici nu pot să realizez, încă nu conștientizez că ies din activitate, dar plec cu nostalgie, pentru că am acolo colegi, prieteni lângă care am muncit peste 30 de ani de zile. Știu că pe cei care au rămas îi așteaptă timpuri grele și eu le doresc să treacă cu bine peste timpurile care o să vină, să fie uniți, să se lupte pentru drepturile lor, să-și ceară drepturile, să aibă demnitate, curaj în fața guvernanților, în fața puterii politice, astfel încât să fie respectați și apreciați în activitatea pe care și-o desfășoară în fluxul de producție. Ăsta este îndemnul meu. Să lupte, să-și ceară drepturile. Atât timp cât mai este nevoie de activitatea aceasta în sistemul energetic național, activitatea de producere a energiei electrice pe bază de cărbune și atât timp cât ei își consumă timpul, sănătatea, nervii, stres, pentru că este din ce în ce mai greu, trebuie, în paralel, să se lupte să fie apreciați și respectați, să lupte pentru drepturile lor în așa fel încât măcar să beneficieze de niște drepturi și compensații salariale în urma eforturilor pe care le depun, din ce în ce mai mari, cu lipsuri din ce în ce mai multe”, a transmis Manu Tomescu, în presa locală. 

Lasa un comentariu