Mii de salariați de la CEO se vor vaccina anti-COVID

Aproape cinci mii de mineri și energeticieni din cadrul Complexului Energetic Oltenia se vor vaccina împotriva coronavirusului.

Până acum au fost vaccinați 160 de salariați și peste trei mii s-au programat pentru a se imuniza.

Ion Rușeț, consilierul Directoratului companiei, speră ca și în viitor cererea celor care vor să se vaccineze împotriva coronavirusului, să fie una din ce în ce mai mare.  

“Peste cinci mii de colegi au optat pentru vaccinare. prin grija departamentului de specialitate, au fost programați 3.260. 164 deja sau vaccinat. Sperăm să avem și în continuare programări. Colegii care s-au programat până în 28 februarie vor putea să efectueze vaccinul. La cei programați după data de 1 martie, probabil va fi o amânare de 10 sau 14 zile datorită faptului că nu au fost virate la timp dozele de societatea care trebuia să le aducă în România. Fiecare coleg a primit o programare. La cei programați până pe 28 februarie, se va respecta această dată. Cei care sunt după 1 martie vor fi amânați. Sperăm să-i programăm și pe restul colegilor. Nu îi putem programa în toate centrele. Nu trimitem niciun coleg să se vaccineze la Stoina, de exemplu. Trebuie să programăm pe zone arondate fie entității miniere, fie domiciliului pe care îl au colegii noștri. La Târgu Jiu, este o supraaglomerație în ce privește programările. Au fost colegi care s-au programat în zona Motru, Rovinari și Bîlteni. La Rovinari, sunt programările tot după 1 martie”, a declarat Ion Rușeț, la Tele3.

Lasa un comentariu