Oficialii Complexului Energetic Oltenia (CEO) au anunțat că au programat concedii colective în perioada 29-31 mai sau, după caz, recuperări ale unor zile lucrate în plus. Zilele de luni – 28 mai şi vineri – 1 iunie sunt libere prin lege așa că angajații vor beneficia de o minivacanță.
„Directoratul CEO a aprobat programarea colectivă în concediu de odihnă sau, după caz, în recuperări cu post, în intervalul 29-31 mai 2018, a salariaţilor din cadrul societăţii care desfăşoară activitate la program de zi şi corelarea programului de lucru al salariaţilor care desfăşoară activitatea pe schimburi cu programul de producţie (livrare cărbune, funcţionare a grupurilor energetice, în funcţie de cererea de energie electrică estimată pentru perioada următoare)”, se arată într-un comunicat de presă transmis de compania energetic.