Paralelismul statelor congruente

Sintagma „STATUL PARALEL ȘI ILEGITIM” suscită ample discuții în spațiul public, considerentele pro și contra fiind argumentate din diverse zone de interes atât de către persoanele implicate politic, cât și de simpli spectatori ai informației rostogolite mediatic.
În rândurile ce urmează nu încerc să argumentez pro sau contra, nu mă poziționez de o parte ori de alta prin analiza sintagmei, uzând de argumente specifice unei anume poziții. Încerc doar o abordare motivată de esența sintagmei prin filtrul expunerii publice a argumentației ambelor părți implicate.
În acest sens, consider a fi necesar ca punct de plecare definiția fiecărui cuvânt al sintagmei așa cum este ea tratată de Dicționarul Explicativ al Limbii Române.

STAT1, state, s. n. 1. (Jur.) Instituție suprastructurală, instrument principal de organizare politică și administrativă prin intermediul căruia se exercită funcționalitatea sistemului social și sunt reglementate relațiile dintre oameni; teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație; țară.

PARALÉL, -Ă, paraleli, -e, adj., s. f., (5, 7) paraleluri, s. n. 1. Adj., s. f. (Despre plane sau drepte aflate într-un plan) Care nu se intersectează, oricât s-ar prelungi. ♦ Legătură (electrică) în paralel = ansamblu de două sau de mai multe conductoare electrice, acumulatoare, pile etc. care au aceeași tensiune electrică la borne. 2. Adj. Care există, se produce, evoluează concomitent cu altceva. ♦ (Adverbial) În același timp, concomitent. 3. S. f. Comparare a două ființe, a două opere, fenomene etc. (pentru a stabili asemănările și deosebirile dintre ele); paralelism (2). ◊ Loc. vb. A (se) pune în paralelă (sau, n., în paralel) (cu…) = a se compara.

ILEGÍTIM, -Ă, ilegitimi, -e, adj. (Livr.) Care nu este legitim; care nu este îndreptățit, întemeiat; nelegitim. – Din fr. illégitime.

În abordarea clasică, se constată simplitatea existențială a STATULUI. Este evidentă existența acestuia ca instituție suprastructurală și instrument de organizare politică și administrativă. Orice țară, inclusiv România nu poate exista decât prin relevanța organizării statale, bazată pe valențele de reprezentare externă și funcționare internă. Pe acest element al sintagmei în discuție, am convingerea că toată lumea este de acord.
Termenul PARALEL asociat STATULUI în sintagmă, poate avea doar conotație personificată la nivel adverbial, în sensul de în același timp, concomitent. Este evidentă referința la un alt stat decât cel instituit prin legi de organizare și funcționare ale statului așa cum este el cunoscut în întreaga lume.
Problema este în a identifica prin probațiune existența a ceva ca entitate care are aceleași valențe cu noțiunea de STAT așa cum este ea cunoscută în abordarea juridică. Poate există, nu știu și nu pot să identific în spațiul public argumentație probațională în acest sens. Cei care îi afirmă existența, fac referiri largi cu privire la abuzuri în domeniul justiție, fără a specifica concret structurile paralele ca parte componentă a unui eventual stat din umbră.
Cu atât mai mult, sintagma STAT PARALEL, este lipsită de conținut cu cât se referă la instituții din domeniul judiciar la țării. Pe cale de consecință înțeleg că în structurile cu atribuții în alte domenii, incluzând politicul și economicul nu există un STAT PARALEL. Se poate numi STAT un instrument de organizare politică și administrativă doar în spațiul justiției?
Fiecare poate crede ce vrea. Eu dacă pot să îmi exprim o părere consider că un STAT nu poate exista fără organizare politică și implicare structural-instituțională în economia țării.

De ce nu se argumentează concret în domeniul justiției existența instituțiilor și organizarea funcțională a acestora prin paralelism cu statul clasic, instituit juridic?

De ce nu se fac referiri concrete la structuri politice și economice, precum și la persoane implicate în STATUL PARALEL care au secătuit și prejudiciat de zeci de ani bugetul statului?

Cum funcționează un STAT PARALEL fără o bază economică solidă și fără susținere politică puternică?

Dacă STATUL PARALEL există, atunci am o singură concluzie: cei ce îl invocă, exclusiv persoane din lumea politică ori economică, au făcut parte din el și poate încă mai fac parte. Acești apoteotici furnizori de idei regresive nu au implicat niciodată politicul și mai ales economicul prin referire la structuri ale STATULUI PARALEL, imperios necesare pentru funcționarea unui astfel de stat.

Statul paralel judiciar în interacțiune cu statul paralel politico-economic.

În această ordine de idei, mă duc cu gândul la teorii de genul celei a universurilor paralele, care se influențează reciproc, ori la teoria dreptelor paralele care se întâlnesc la infinit într-un spațiu neeuclidian.
Am certitudinea că cele două state, cel economico-politic și cel judiciar, se influențează reciproc și ar fi ideal să se întâmple, spre binele social. Semnul meu de întrebare se rezumă la infinitul în care ar fi trebuit să se întâlnească chiar și statele paralele. Să se fi ajuns la infinitul paralel când apare virtualul punct de intersecție a două state, pe cât de paralele pe atât de ilegitime? Îmi asum pleonasmul ilegitim asociat paralelismului statal doar pentru a încerca să îmi susțin ideea metaforică.

Economia dă putere justiției iar justiția legiferează interesul economic.

Să nu fi identificat acești ideologi ai statului paralel oameni de afaceri sau oameni politici în structuri paralele abonate la contracte cu statul legitim spre beneficiul personal al unora dintre ei? Mă îndoiesc.
Cu nerăbdare aștept ca ideologii STATULUI PARALEL să indice cu subiect și predicat instituții paralele, adică funcționale din umbră, dar și oamenii ce le-au creat și le gestionează interesele paralele prin raportare la cele ale statului de drept. Simplu, nume și prenume cu argumentația care să probeze apartenența la un stat paralel chiar și la nivel judiciar.
Singura mențiune în plus, ar fi să expună public în aceleași condiții, structurile paralele din domeniile politic și economic. Aceste două domenii au o evidență existențială prin evaluarea impotenței politicului din anii post revoluționari, precum și acțiunile de afectare a bugetului statului din ultimii zeci de ani.
Dacă tot a fost expusă mediatic sintagma STAT PARALEL, eu aș pune în discuție posibilitatea existenței a două state paralele ce se luptă între ele uzând de pârghiile date de statul de drept. Mă refer concret la STATUL PARALEL POLITIC ȘI ECONOMIC versus STATUL PARALEL din justiția română.
Care dintre cele două state au adus beneficii societății și statului de drept rămâne la latitudinea interpretării fiecăruia dintre noi. Cert este că lupta dintre acestea uzând de atributele statului de drept în contextul politic global și geostrategiei europene actuale, aduce grave prejudicii statului de drept, societății și României pe toate planurile de organizare statală în sens reprezentativ.
În ipoteza că nu ar exista niciun STAT PARALEL, problema s-ar reduce la oameni, la acele personaje care populează nejustificat funcții în aparatul de stat al României, iar gravitatea situației ar fi extremă deoarece se constată că statul de drept nu are mecanismele interne de a-și face curățenie în propriile structuri.
Termenul ILEGITIM în construcția sintagmei nu își are logica, poate demonstra doar incompetența ideologilor acestui slogan.
Paralelismul invocat ca atribut al unui stat neconturat juridic presupune ilegitimitate. Nu îmi rămâne să cred că ideologii acestei sumbre existențe statale paralele au urmărit doar să accentueze gravitatea paralelismului statal. Aceasta ar putea fi singura scuză rezonabilă pentru diminuarea realității incompetenței administrative și executive aplicată la nivel legislativ.

În contextul luptelor duse între STATELE PARALELE ȘI ILEGITIME din ROMÂNIA prezentului, cetățenii, indiferent de acreditare pro sau contra a sintagmei, sunt victime colaterale. Ei vor suporta consecințele socio-economice și politice pe termen mediu și lung.

Cu o inconștiență adusă la limita intereselor mici, personale ori de grup, cei ce se implică în astfel de lupte interne în statul de drept, vor genera consecințe și împotriva generațiilor ce vin.
Problema actuală a României nu o reprezintă STATELE PARALELE ȘI ILEGITIME, ci oamenii paraleli, a se citi incompetenți, și ilegitimi, a se înțelege cocoțați pe funcții înalte în stat prin metode și mijloace ce exced meritocrației. Caracterele mici își propun obiective minore și se implică în lupte mărunte prin terți pioni și chiar nebuni pe alocuri.
România va fi altceva atunci când românii vor învăța să cunoască oamenii și să își promoveze lideri, care își propun obiective majore raportate la interes național și progres economic durabil.
Concluzia e valabilă pentru toți românii, atât pentru cei cu păreri pro cât și pentru cei cu păreri contra ideologiei mărunte și ieftine de PR statuată prin sintagma STAT PARALEL ȘI ILEGITIM.

NA: Până în prezent, eu nu am simțit prezența statului paralel judiciar, probabil, în eventualitatea în care există, făcând parte doar din viața unor politruci implicați în economia paralelă, dar am resimțit permanent paralelismul ilegitim -SIC- al îmbogățiților din afaceri cu statul legitim.