Pe cine mai interesează județul Gorj?

Am văzut în aceste zile de așa zisă precampanie electorală o pleiadă de personaje, unele mai atractive decât altele și o să dezvoltăm acest lucru, o sumedenie de declarații despre cum o să arate județul Gorj, municipiul Târgu Jiu, despre planuri de viitor, despre ce s-a făcut sau nu s-a făcut. Sigur, nu mă miră, unele din personajele prezente acum în viața politică sunt dintre cele care au stat pe margine și doar și-au dat cu părerea de-a lungul timpului, altele au făcut proiecte de dezvoltare pentru acest județ, hmm….. Ce să mai, candidați colorați, îmbrăcați în fel și chip de „consultanți”, de „strategi” și prezentați oamenilor  ca “salvatori”, deși unii dintre ei n-au fost în stare să se salveze ei pe ei!

Nu am văzut în schimb niciun plan, niciun traseu bine conturat, doar vorbe. Până când o să vorbim pe lucruri concrete, îmi rezerv dreptul de a fi sceptic că vreunul dintre ei, va fi potrivit acolo unde spune că intenționează să candideze.

Nu despre asta însă este vorba în acest editorial.

De-a lungul celor 30 ani, județul nostru a fost văduvit de proiecte majore ajungând astăzi în situația de-a face ceea ce am pierdut în acești ani.

Deși l-am criticat deseori, uneori voalat alteori dur, apreciez totuși aplecarea lui Cosmin Popescu asupra lucrurilor care trebuiau făcute.

Nu-mi place faptul că de atâta timp lucrăm la infrastructură, dar apreciez faptul că suntem atenți și preocupați să stăm bine cu drumurile. Și stăm! Comparativ cu ceea ce este în jurul nostru, stăm.

Analizând oferta politică ce se expune astăzi pentru șefia Consiliului Județean Gorj, cel puțin până în acest moment, realizez faptul că, Cosmin Popescu, este de departe cea mai bună variantă a gorjenilor. Și nu o spun de complezență. Sigur, o să avem timp să analizăm ce s-a făcut, ce nu s-a făcut pe mandatul său, dar cel puțin atunci când vorbește, știe despre ce vorbește.

Restul candidaților, vorbesc vorbe!!

Este un subiect de maxim interes, ținând cont că „specialiștii în vorbe” prevestesc un viitor cenușiu  județului nostru.

Și cu siguranță, o să analizăm și pentru Municipiul Târgu Jiu ce s-a făcut, ce nu s-a făcut. Este important! Ne dorim alt traseu sau rămânem pe acesta?

Este bun, este rău?

Vă propun și d-voastră dragi cititori să urmărim în perioada următoare declarațiile aspiranților la diferite fotolii, să-i analizăm împreună, să-i „cântărim bine”, iar pe 27 septembrie, când vom pune ștampila, să fim siguri că viitorul județului Gorj și al municipiului Târgu Jiu, este pe mâini bune.

Lasa un comentariu