Cea de-a treia ediție a Festivalului RomânIA Autentică va avea loc pe 23 și 24 iunie 2018.
„RomânIA Autentică este sărbătoarea care onorează și reînvie tradițiile românești. De cauți adânc în istoria acestui neam vei observa că ne-am pierdut și regăsit de câteva ori identitatea, poate și de aceea regăsirea este atât de importantă pentru că ne redescoperim ca neam și ca identitate. Într-o societate în care valorile autentice dispar puțin câte puțin noi reconstruim punți între generații. RomânIA Autentică este un tribut adus celor care au iubit cu adevărat această glie, RomânIA Autentică este manifestul meu de dragoste pentru această țară. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine și au contribuit la păstrarea tradițiilor și obiceiurilor românești”, a declarat Cristina Chiriac, inițiatoarea proiectului RomânIA Autentică.
Proiectul RomânIA Autentică a început Acasă la Brâncuși, acolo unde pământul vibrează a energie și talent în Hobița lui Constantin Brâncuși.
„Festivalul RomânIA Autentică reprezintă mândria mea de a fi român. Demarat în Hobița Gorjului în urmă cu doi ani, de pe plaiurile pe care a crescut și trait marele Constantin Brâncuși, mi-a dat cea mai mare satisfacție ca si continuator al tradițiilor, meșteșugurilor și obiceiurilor locului. RomânIA Autentică este cel mai înălțător mod de a ne păstra și proteja identitatea națională. În Hobița — Peștisani — Gorj, o dată cu prima editie a Festivalului, a renăscut ia românească, portul popular. În an centenar, ca și pionieri ai Festivalului RomânIA Autentică, suntem bucuroși că de Sânziene se reunesc cele trei vechi regiuni istorice: Modova, Ardealul și Țara Românească”, a declarat Cosmin Pigui, primarul Comunei Peștișani.