Persoanele fizice sau juridice care predau pentru casare maşini mai vechi de 12 ani ar urma să primească un voucher de 4.500 de lei, pentru achiziţia de panouri solare, centrale termice cu coeficient de poluare redus şi surse alternativ/ecologice, potrivit unui proiect depus la Senat.
„Se acordă suma de 4.500 de lei pentru achiziţia de panouri solare/centrale termice cu coeficient de poluare redus şi surse alternativ/ecologice, pentru persoanele fizice/sau juridice care predau, într-un centru autorizat de colectare, autovehicule pentru casare, cu o vechime mai mare de 12 ani”, prevede legea privind susţinerea eliminării autovehiculelor poluante, depusă la Senat, de mai mulţi parlamentari PNL.
Justificarea sumei se face prin dovadă fiscală (factură însoţită de decontul tichetului), în termen de 30 de zile de la data primirii tichetului, potrivit proiectului de lege. Iniţiatorii vor ca această campanie să se suprapună Programului Naţional Rabla, pentru anul 2018.