Salarii reduse cu 20% la Primaria Balesti. Cei aproximativ 50 de salariati primesc bani mai putin pentru ca bugetul Primariei nu mai permite plata imtegrala a lefurilor catre angajati. Primarul Madalin Ungureanu a explicat ca a luat aceasta decizie sa-i ajunga banii pentru tot anul. In caz contrar, ar fi ramas fara bani de salarii pentru ultimele luni din acest an.
„Am luat această decizie tocmai pentru a evita situaţia de a rămâne fără niciun leu, cum au rămas alte primării. Astfel, am putea lua în aceeaşi formă până la sfârşitul anului. Dacă luăm salariile întregi, în ultimul trimestru nu mai aveam bani. Acum, toţi aşteptăm cu sufletul la gură o rectificare. Sperăm să fie pozitivă, dar dacă nu e, ce facem? A fost o măsură preventivă. Nu ştiu cum au primit salariaţii vestea, nu mi-au zis în faţă, dar au acceptat. Trebuia să luăm măsuri. Decât să ajungem în situaţia să facem restructurări, mai bine ne chibzuim”, a declarat edilul din Balesti.