Se reabilitează drumurile din Târgu Jiu!

Se reabilitează drumurile din municipiul Târgu Jiu. Autoritățile transmit că pentru început, primul tronson de drum pe  care se va lucra este Bulevardul Ecaterina Teodoroiu din Târgu-Jiu.

Pe tronsonul de drum din zona casei de cultură, până în apropierea fostei fabrici de țigarete, va fi modernizat. Se vor schimba bordurile, amenaja trotuarele și turna covor asfaltic. Primarul municipiului Târgu Jiu,  Marcel Romanescu spune că, în acest an, vor fi reabilitate și străzile Victoriei, 9 Mai și o parte din bulevardul Unirii. 

“ Așa cum le-am promis cetățenilor municipiului nostru, după finalizarea lucrărilor pe fonduri europene intrăm în reabilitarea străzilor și trotuarelor afectate. Una dintre cele mai afectate străzi este cea din zona Casei de Cultură a Sindicatelor până la fosta fabrică de țigarete. Începând de acolo, schimbăm bordurile, după aceea, vom intra la o frezare de 4 centimetri și la turnarea unui covor asfaltic. Cred că este vorba de a aproape 1 kilometru și jumătate. Schimbăm bordurile, amenajăm trotuarele și, ultima data, intrăm pe o frezare cu așezarea gurilor de canal la nivel. În prima parte a anului 2024, se intervine pe aceste bulevarde. Strada Victoriei- între Magazinul Parângu și Paralela 45 va intra în totalitate în reabilitare. Intră în reabilitare și tronsonul de pe strada Unirii din fața fostului rectorat până la Pasarelă. De asemenea, intră în reabilitare și strada 9 Mai până la viitorul pasaj pe sub calea ferată, pe care-l vom construi înspre strada Ana Ipătescu. Prioritate vor avea toate străzile și bulevardele care au fost afectate” a transmis Romanescu. 

Lasa un comentariu