Prin cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. 8089/3/2017 aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti, s-a solicitat de către Asociaţia Bankwatch România, anularea Acordului de mediu nr. 2 din data de 26.01.2016 emis pentru realizarea proiectului: “Continuarea lucrărilor miniere în perimetrul de licenţă al U.M.C. Rosia”, de Agenţia de Protecţia Mediului Gorj.
Hotarârea nr. 7596/2018 din data de 19.11.2018 a fost: „Respinge cererea, ca neîntemeiată. Obligă reclamanta să plătească pârâtei S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. suma de 9.500 lei, cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.”
Curtea de Apel Bucuresti, soluționează recursul declarat de Asociaţia Bankwatch România, prin hotarârea nr. 818/2019 din data de 17.10.2019: „admite recursul, casează sentinţa şi rejudecând, admite acţiunea şi în consecinţă: anulează Acordul de mediu nr. 2/26.01.2016 emis de APM Gorj. Solutie definitivă.”
Cu alte cuvinte, Acordul de Mediu nr.2 /2016 pentru cariera Roșia este dat pentru o suprafață de 280 ha ( acord dat pentru continuarea lucrărilor în perimetrul de licență). Până în prezent au fost atacate circa 19 ha. Suprafața rămasă fiind de 261 ha.
Există HG de scoatere din circuitul forestier pentru 81 ha. La baza acestei HG a stat Acordul de Mediu nr.2/2016. Suprafața de 81 ha poate să fie defrișată, dar nu pot fi executate lucrări miniere de excavare.
Din data de 17.10.2019, se poate functiona conform Autorizatiei de Mediu pentru cariera Roșia numai pentru suprafețele atacate până în prezent. Fiind o hotarare de utilitate publica, terenurile sunt proprietate a statului .
În funcție de motivarea Curții de Apel Bucuresti, cei de la APM, trebuie în acest moment să reia procedura în cazul în care se motiveaza că trebuie obținut un nou act de reglementare.
Situație este una delicată pentru C.E.Oltenia. Întrebat despre acest lucru, Sorin Boza, Președintele Directoratului C.E.Oltenia a declarat:
“Așteptăm motivarea deciziei și apoi vom vedea ce avem de făcut. Este incredibil, cum o asociație ce este susținută financiar din afara țării, poate hotărî soarta unei companii, a unei țări! Vorbim peste tot de patriotism! Acesta este un exemplu de patriotism? Să fim serioși! Cred în justiție și sper că motivarea deciziei judecătorului, va clarifica toate neclaritățile ce astăzi plutesc in aer.
Această asociație a contestat toate acordurile de mediu, pentru toate carierele și termocentralele noastre. Am câștigat toate procesele până astăzi, însă acum, prin această decizie, se va deschide cutia Pandorei.
Credeti că pe acești oameni îi interesează soarta acestei companii? Credeti că îi interesează soarta acestei regiuni sau soarta oamenilor care muncesc și trăiesc cu ce câștigă acolo? Vă spun eu ! NU.
Este al doilea exemplu după cazul colegilor de la hidro, cărora li s-a anulat autorizația de mediu pentru cele 2 hidrocentrale de pe Jiu! Însă, îi asigur, că nu ne vom lăsă așa de ușor ! Vom lupta cu toți cei ce doresc închiderea carierelor și termocentralelor noastre, pentru că tot ceea ce facem este legal. Complexul Energetic Oltenia, respectă toate regulile și normativele de mediu astăzi. Și am plătit bani grei să ne conformăm! Cred ca asta îi deranjează.
Apropo, cele două expertize de mediu, cerute de tribunal, expertize făcute cu specialiști atestați din București și Gorj, arată că prin ceea ce facem, facem totul respectând regulile UE!
Exista “ specialiști “ în Gorj, ce au făcut expertize pentru aceste Asociatii, expertize negative doar pentru că nu li s-au îndeplinit anumite “ vise”. Nu le dau numele, pentru că nu aș vrea să îi pun într-o lumină proastă!
Nu am cerut nimănui, decât să spună adevarul despre această companie și să lupte pentru acești oameni. Din păcate, multe vorbe și nicio acțiune.”
One thought on “Situație dificilă pentru C.E.Oltenia! U.M.C. Roșia pierde acordul de mediu emis pentru realizarea proiectului „Continuarea lucrărilor miniere în perimetrul de licență al U.M.C. Roșia””
Comments are closed.