Materialul video de mai jos încercă să identifice motivul pentru care comunitatea de Români din străinătate „se bucură” de cel mai slab nivel de reprezentare în Parlamentul României, deși reprezintă cel mai mare grup social de romani cu un capital electoral enorm… greu de manevrat totuși.
Nota autorului:
Faptul că România se depopulează în ritm alert și că suntem pe locul doi, după Siria (n.a. o țară măcinată de un război brutal), în ceea ce privește numărul celor ce aleg să emigreze, pare că nu mai impresionează pe nimeni. Avertismentele specialiștilor, ale experților în resurse umane, ale patronilor care nu mai reușesc să găsească forță de muncă calificată… sau chiar necalificată în unele cazuri și chiar suspinele părinților și ale copiilor rămași în urmă, lasă rece o masă amorfă de oameni preocupată exclusiv de grija zilei de mâine.
Cei plecați se trezesc dintr-o data între doua lumi. O lume a necesității, în care trebuie să lupte pentru a-i ajuta pe cei de-acasă și a se întreține / a supraviețui și o lume a disperării, cea care i-a alungat de acasă, de lângă cei dragi. S-ar întoarce fără să stea prea mult pe ganduri, langă cei iubiți, pe meleagurile pe care le văd seară de seară în vis, atunci cand cad lați, la întoarcerea de pe șantier. Au totuși o reținere. O întrebare care nu le dă pace, îi torturează și îi țin departe: „Ce voi face dacă mă voi întoarce în țară?” Durerea e cu atât mai mare cu cât dorul de locuri de unde își trag seva e aproape fizic. Îl mai astâmpără vara, când se mai întorc în vacanță pentru a se odihni. La întoarcere însă sunt și mai obosiți, pentru că de odihnă nu au avut timp. Au alergat între prieteni, rude și locuri dragi în încercarea de a stoarce cât mai mult din memori momentului.
Se întorc apoi în lumea necesității, triști, însă cu speranța că cei lasați în urmă sunt bine și că se vor regrupa… cândva. Se întorc pe meleaguri străine, acolo unde vocea lor cu greu va răzbate. Se întorc mai frustrați căci nu au au reușit să schimbe mai nimic în viața celor dragi, deși acesta a fost gandul cu care au plecat la drum în primul rând.
Mai încercă să își facă auzită vocea din când în când pe rețelele sociale și la patru ani îndeplinindu-și datoria civică de a se duce la vot.
Ironic nu? Pe vremea când se aflau în țară nu gândeau la fel. Și încearcă acum să le explice și celor rămași acasă revelația lor. Dar mare le e surpriza când se vad repeziti pe motiv că…s-au trezi ei mai deștepti si mai cu moț.
Cu atât mai ironic cu cât acum votează în special pentru cei din tară. Pe ei nu prea are cine să îl reprezinte, iar puținii aleși care ar trebui să le apere interesele în forul legislativ al României sunt de negăsit pe perioada anilor de mandat și mult mai preocupați in a organiza filiale de partid în țări străine decât în a le asculta nevoile.
