Violul, pedepsit în România la fel ca și crima

Pedeapsa pentru viol ar putea fi închisoarea pe viață

Pedeapsa pentru viol ar putea deveni similară celei pentru crimă, potrivit unui proiect de lege depus de deputatul PSD Tudor Ciuhodaru, la Senat, care prevede înăsprirea pedepselor pentru viol, în scopul scăderii numărului acestor infracțiuni și sporirea protecției victimelor.

Pedeapsa este detenție pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi atunci când: victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului; victima este rudă în line directă, frate sau soră, victima nu a împlinit vârsta de 16 ani, fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice, fapta avut ca urmare vătămarea corporală, fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună.

Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este detenție pe viață și interzicerea unor drepturi, se arată în proiectul de lege.

Lasa un comentariu