Deși începe să devină tradiție numele de Viorel/Viorica pentru portofoliul de prim-ministru, personajele nu au neapărat legătură cu esența articolului. Mesajul mi-aș dori să îl limitez la ceea ce mai reprezintă această funcție în România, atât ca putere în stat, cât și ca relevanță a numirii unui ocupant de către o majoritate parlamentară, indiferent de culoarea politică.
Despre nume, Viorel e trecut, dar Viorica e aproape prezent și viitor. Zic aproape pentru că este doar premier propus/desemnat până la învestitură prin votul Parlamentului României. De zile în șir citesc diverse analize, păreri, opinii cu referire la premierul propus Viorica Vasilica Dăncilă. E îngrozitor ce se regăsește scris cu referire la acest nume. Tot ce se poate mai rău, în sens de mediocritate, este asociat persoanei și, pe cale de consecință, demnității publice pe care urmează să o reprezinte. Am căutat asiduu oponenți ai acestei expuneri în spațiul public. Oricât m-am străduit, nu am reușit să găsesc altceva decât calitatea de a fi non-conflictuală. Anii de reprezentare europarlamentară sunt doar o poveste ieftină. Nu a uimit pe nimeni la Bruxelles, nu a impresionat românii rezidenți ori migranți în lumea largă. Poate doar gafele propriului discurs să fie capodopere.
Chiar nu poate nimeni din cei ce cunosc omul Viorica Dăncilă să aducă în discuții publice alte calități umane și reușite profesionale ale viitorului premier?
Această întrebare, fără răspuns deocamdată, devine îngrijorător pe zi ce trece prin tăcere și mesaje tipice unui limbaj lemn emise de susținători ai propriului partid, în general ocupanți de vot în CExN al PSD. Tocmai această abordare primitivă, rezultată din proceduri pline de subiectivitate și slugărnicie în interiorul unei coaliții de guvernare, dă dimensiunea dezastrului.
Ce încărcătură decizională mai are un prim-ministru în România? Care e libertatea lui de a conduce puterea executivă și de a reprezenta interesul societății atunci când un om ori un grup (a se înțelege CEx) pot reacționa discreționar asupra convingerilor și carierei unui prim-ministru numit? Întrebările în acest sens pot îmbrăca multiple forme, dar mă limitez la aceasta. Devine evident faptul că CExN al PSD, prin modul în care și-a exercitat atribuțiunile, are rolul de a se subroga puterilor în stat.
Concret? CEx-ul selectează un premier care să respecte și să execute dorințe ale membrilor acestuia. Nicio legătură cu Programul de Guvernare. Toate ieșirile publice ale membrilor CEx au reliefat doar că i-au cerut Vioricăi Dăncilă să nu răspundă la comenzile statului de drept, dar să fie fidelă guvernului paralel și ilegitim – CEx-ul. În acest mod, puterea executivă aparține CEx. Puterea legislativă aparține deja, legitimată corect de alegerile parlamentare, aceluiași CEx. Dacă executivul și legislativul, controlate de CEx, vor reuși să își implementeze modificările legislative propuse, mă refer doar la partea pentru care au inițiat demersul, în domeniul justiției, atunci CEx-ul oamenilor suspectați de fapte penale va fi, prin numiri și banalizare legislativă a faptelor de corupție, stăpânul puterii judecătorești.
Sunt foarte aproape de acest deziderat. Până și o mare parte din presă, o putere și ea în România, este subordonată deja acestui interes.
Odată expus contextul, întrebarea privind relevanța funcției de prim-ministru rămâne. E a patra funcție în stat, e reprezentantul puterii executive în România, e legatura indisolubilă dintre cetățean și stat.
Modul în care s-au făcut ultimele propuneri și numiri de prim-ministru, modul în care guvernele conduse arbitrar au căzut încercând să își definească poziția, diferită de dolențele CEx-ului, au golit de substanță demnitatea publică a funcției de prim-ministru. Golită de conținut, demnitatea publică nu-și mai regăsește rolul în societate, iar societatea se transformă într-o autocrație disimulată în democrația unor instituții populate cu moluște.
A fi prim-ministru într-o democrație consolidată presupune personalitate, o minimă experiență în leadership și realizări profesionale care să ateste reprezentarea interesului general, nu al unui grup de presiune. Educația și buna credință sunt caracteristici definitorii pentru personalitatea unui premier.
Prin acțiunile actualei coaliții de guvernare la adresa propriilor reprezentanți ai puterii executive, încărcătura instituțională a fost vidată, iar prin puterea exemplului dat de partide și argumentația desemnării dusă în derizoriu, înțeleg că fiecare scară de bloc ori uliță de sat din Romania sunt locuite de câțiva posibili prim-miniștrii. Despre parlamentari, senatori ori deputați, în goliciunea reprezentării demnității publice dată de o mulțime de posibile exemplificări din anii de democrație, avem pușcăriile aproape pline. Loc ar mai fi, de timp și lege nu se știe cât mai are statul parte.
S-a ajuns până la refuz și dezinteres pentru funcția de prim ministru, opțiuni expuse public de câțiva membri CEx. Îi înțeleg. Sunt mai prezenți în viața societății, iar greutatea unei poziții în acest organism partinic este net superioară unei funcții în zona executivului din statul român. Atunci ce așteptări să avem la aria de selecție pentru miniștri? Iată de unde apariții ce și-au demonstrate incompetența, exemplificativ enumerând pe Carmen Dan, Florian Bodog, Liviu Pop, Ilan Laufer, Ionuț Mișa, Gheorghe Șimon etc.
Se profilează o democrație specifică unei categorii socio-profesionale, asemănătoare așa-zisei democrații comuniste, când ideologii politruci beneficiau de puteri sporite față de ocupanții unor funcții înalte din administrația statului.
Concluzia nu poate avea relevanță decât prezentată în actualitatea momentului.
Deși nu am reușit să identific atuuri ale premierului desemnat Viorica Dăncilă, nu îmi rămâne decât să sper ca, prin atitudine, aceasta să își depășească condiția de outsider. Când mă refer la atitudine, am în vedere substanța și conținutul funcției, factori care au schimbat într-un timp relativ scurt și atitudinea celorlalți doi premieri ai coaliției PSD-ALDE. Prin acces la statistici, analize și informație, cei doi au ales să rupă lanțul slugărniciei dusă la extrem și să reprezinte interesul general al societății românești.
Până la urmă, ar fi de preferat să pierzi salutul unui om din Teleorman, chiar dacă se numește Liviu Dragnea, decât să pierzi respectul unei țări întregi, riscând a fi personajul de pe verso-ul paginii din cartea de istorie. Ar fi dovadă de naivitate copilărească, dacă ar crede că cei ce azi îi ridică osanale liderului PSD, o vor face și peste ceva timp, nu foarte mult cred eu. Dimpotrivă, aceștia vor fi viitorii contestatari. E păcatul repetat în istoria omenirii.
Lăsați recunoștința pentru lucruri personale, doamnă prim-ministru desemnat! Acționați în interesul statului și al cetățenilor după propria dumneavoastră convingere. Întăriți instituțiile statului. Umpleți demnitatea funcției de prim-ministru de substanță și conținut.
Mult succes!
