Vrea parc industrial la Târgu Jiu! 

Vrea parc industrial la Târgu Jiu! 

Este declarația făcută de Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu care a transmis că se pot obține fonduri europene din Fondul de Tranziție Justă pentru realizarea unui parc industrial în municipiu. 

De asemenea, o altă sursă de finanțare ar fi viitorul Program Operațional Regional.

“Pe mine mă interesează să asigur toate utilitățile necesare și tot ceea ce poate face o administrație publică locală, în așa fel încât să devină o administrație prietenoasă pentru mediul de afaceri. Știți foarte bine că avem un proiect legat de un parc industrial în zona CET-ului la care lucrăm pentru asigurarea utilităților. Interesul nostru este ca, la un moment dat, în care o parte din angajații de la CEO nu se vor mai regăsi în rândul personalului acestei societăți să putem să oferim oportunități pentru alte societăți din mediul privat, care să poată să compenseze cumva această problemă care poată să apară, în viitor, la Complexul Energetic Oltenia. Pe Fondul de Tranziție Justă, care, în momentul de față, este destinat doar societăților private, ulterior, și autoritățile publice locale, pot depune proiecte pentru obținerea finanțărilor necesare. Aici, discutăm de FTJ, dar și de POR-ul viitor care ne oferă anumite facilități pentru autoritățile publice locale în vederea demarării procedurilor realizării unor parcuri industriale care să poată să atragă oamenii de afaceri. Odată cu realizarea drumului expres Târgu-Jiu- Craiova, care ne leagă și pe noi, la un moment dat, de orașele mari din țară, eu cred că Târgu-Jiul devine, pentru viitor, o zonă extrem de atractivă pentru oamenii de afaceri ”, a declarat edilul.

Lasa un comentariu