Corneliu Răducan Morega, prefectul județului Gorj, a anunțat că în perioada următoare vor începe mai multe verificări în stațiunea montană Rânca.
Acesta spune că este o zonă cu un imens potential și tocmai din această cauză trebuie să fie asigurate infestiții permanente în toate domeniile.
„Zona Rânca are un potențial imens și trebuie să ofere turiștilor condiții de calitate. Pentru aceasta este nevoie de investiții permanente în infrastructură, iar fondurile pot fi asigurate prin achitarea în mod just a serviciilor oferite.
Deoarece au existat numeroase informații cu privire la existența unor branșamente ilegale la rețeaua de alimentare cu apă a unor spații de cazare, am participat la o ședință cu reprezentanții societății Aparegio. Astfel, în perioada următoare vor avea loc verificări cu privire la depistarea celor care beneficiază de apă, fără să plătească acest serviciu”, a transmis prefectul.