Comuna Polovragi – Centru etnografic și istoric
Este așezată în depresiunea Polovragi, depresiune situată în partea central-sud-vestică a țării, făcând parte din depresiunea Subcarpatică Olteană, cuprinsă între Bistrița Vâlcii și Tismana. Denumirea localității, toponimie românească cu rezonanță particulară, a dat naștere la multe interpretări. Unii au pus-o în legătură cu o plantă numită „povragă” folosită ca medicament. Cu toate astea n-ar fi exclus ca denumirea să fie de origine geto-dacă.
Din punct de vedere al ocupațiilor tradiționale, Polovragiul este cunoscut ca zonă de practicare a pomiculturii, creșterea animalelor, artă populară tradițională, exploatarea și prelucrarea lemnului. De asemenea trebuie remarcată poziția privilegiată din nordul Olteniei unde există una dintre cele mai mari concentrări de mânăstiri din țară, majoritatea din ele aflându-se în apropierea acestui loc minunat.
Cu tradiții legate de păstorit și transhumanță, comuna este renumită pentru prelucrarea artistică a lânii și confecționarea de instrumente muzicale, dar și pentru portul popular ciobănesc cu influențe din zona Mărginimii Sibiului.
La Polovragi poți vizita multe locuri frumoase cu o mare încărcătură. Aici poți vizita Peștera sau Mânăstirea Polovragi, Cheile Oltețului, Pădurea Polovragi, Cetatea Dacică, Crucea lui Ursache. Foarte aproape de Polovragi se află Mânăstirea Horezu,un loc minunat care nu trebuie ratat.
Peștera Polovragi
Veche de milioane de ani, peștera ascunde în adâncurile sale secrete ale tuturor celor care au locuit aici. Ea invită turiștii într-o incursiune spectaculoasă printre formațiuni deosebite și picături de apă, vegheați îndeaproape de zeul Zamolxe, despre a cărui influentă oamenii spun că încă se simte în aceste locuri străvechi. Zeul Zamolxe a fost considerat de mulți autori români ca și zeul suprem din panteonul geto-dacic. Pe tot parcursul vizitabil al peșterii sunt întâlnite diferite formațiuni cărora de-a lungul timpului le-au fost atribuite nume.
Cheile Oltețului
Se spune că sunt cele mai abrupte chei din Europa. Frumusețea lor iți taie respirația încă de la intrarea în această zonă deosebită,iar dacă ai noroc poți admira capre negre, cerbi și alte vieți care trăiesc aici. Lungimea cheilor este de aproximativ 2,1 km. Aici se poate ajunge de pe DN 67,care leagă orașul Râmnicu-Vâlcea de Târgu – Jiu.
Mânăstirea Polovragi
Complexul mânăstiresc Polovragi este amplasat la poalele Piatra Polovragilor, în apropierea Cheilor Oltețului, la marginea localitații Polovragi. Este aproape de peștera Polovragi, pe care a și administrat-o timp de 300 de ani. Mânăstirea este construită în stil bizantin. Chiliile și celelalte încăperi ale mânăstirii sunt orânduite în jurul bisericii pe laturile de est, sud și vest, formând alături de zidul de incintă, de pe latura de nord, o adevărată cetate de apărare.
Pădurea Polovragi
Este o rezervație științifica și semiceră. Aici se întâlnesc specii de castan comestibil și floră însoțitoare. Drumul forestier, de utilitate publică, urcă lin, paralel cu râul Olteț, care din abisul albiei sale, desparte cei doi munți frați, săpând încă veritabile chei cu pereți verticali.
Cetatea dacică
Fortificațiile dacice de la Polovragi se află pe muntele Padeș, la o altitudine de circa 1000 m , pe malul stâng al Oltețului. Ele datează din secolul I î.HR., în acest sens pledând toate descoperirile arheologice: ceramica, fibule, monede și tehnică de construcție. Cetatea Polovragi, cu întregul său sistem de fortificații, rămâne una din cele mai importante din zona Carpaților Meridionali și în același timp cea mai importanta în rândul cetăților dacice descoperite în Gorj.
Crucea lui Ursache
Se înalță deasupra mânăstirii Polovragi, pe un vârf de munte numit „Piatra Polovragilor”, monument memorial ridicat la 1800 în amintirea unui vătaf, pe care sunt înscrisuri în slavonă. Tot aici găsim și doua cetăți geto-dacice din vremea lui Burebista.
Polovragi este unul dintre locurile minunate ale Gorjului. În fiecare săptămâna vă vom prezenta minunățiile știute sau mai puțin știute ale județului nostru.
„Călătoritul te lasă fără cuvinte, iar ulterior te transformă într-un povestitor.” Ibn Battuta
