Tudor Arghezi a trăit într-o viață cât alții în zece. A fost călugărul Iosif de la Mânăstirea Cernica și diacon. A muncit în străinătate ca bijutier și ceasornicar. Nu și-a încheiat studiile liceale, a făcut închisoare de doua ori din cauza convingerilor politice exprimate ca ziarist. A fost interzis de comuniști, trăind la limita supraviețuirii din vânzarea cireșelor de la Mărțișor.
„Orice viață de om începe de mai multe ori”, spunea Tudor Arghezi și acesta pare a fi principiul după care și-a trăit destinul întortocheat și fabulos deopotrivă. Tudor Arghezi este unul dintre cei mai prolifici autori din literatura română și unul dintre poeții cu o importantă contribuție la dezvoltarea liricii românești. În spatele autorului lui „Zdreanță” și al „Florilor de mucigai”, stă o personalitate complexă și un destin remarcabil.
Ion N. Theodorescu, pe numele său real, s-a născut la 23 mai 1880, la București, într-o familie originară din Târgu Cărbunești, județul Gorj. Anii copilăriei au fost triști, Arghezi mărturisind ulterior: “Este cea mai amară vârstă a vieții. N-aș mai voi să fiu o dată copil”. Totuși perioada școlii primare „Petrache Poenaru” i-a adus o oarecare alinare, câteva personaje fiind aproape de sufletul său, printre aceștia aflându-se învățătorul Abramescu și profesorul de limba română Gîrbea. Începând cu anul 1891, de la vârsta de 11 ani, este obligat să se întrețină singur, din cauza situației financiare precare a familiei. A urmat apoi gimnaziul „Dimitrie Cantemir”, iar în perioada 1891-1896 a urmat cursurile Liceului “Sfântul Sava”, perioadă în care se împrietenește cu viitorii scriitori Gala Galaction și N. D. Cocea. Ca elev, și-a câștigat banii de întreținere dând meditații, iar în perioada liceului, la vârsta de 16 ani s-a angajat custode la o expoziție de pictură.În anul 1896 are loc debutul său literar, sub îndrumarea lui Alexandru Macedonski, în revista “Liga Ortodoxă”, unde poetul semnează cu numele său (aproape) real, Ion Theo, apoi creațiile sale literare din perioada 1897-1899 sunt semnate cu pseudonimul Tudor Arghezi. Abandonează apoi cursurile liceale pentru a lucra, în poziția de laborant la o fabrică de zahăr din Chitila.
Călugărul Iosif de la Mânăstirea Cernica
La vârsta de 19 ani a trăit prima dramă a vieții sale, iubita sa, de care era îndrăgostit nebunește, a murit, iar el, extrem de tulburat, a încercat să-și caute alinarea îndreptându-se către Dumnezeu. Între anii 1900 – 1904, poetul se călugărește la Mănăstirea Cernica, sub numele Iosif, iar liniștea acelei vieți îi permite să deprindă, pe îndelete, tainele folosirii cuvintelor. Totuși, în acei ani în care Arghezi căuta împlinirea prin credință, el are o aventură cu profesoara Constanța Zissu, în urma căreia aceasta a rămas însărcinată, contextul sensibil al situației determinând-o să se refugieze la Paris pentru a ascunde sarcina. Autoritățile bisericești de mai târziu l-au considerat un călugăr care a încălcat canoanele, iar alții au spus despre poet că a ales calea bisericească din comoditate și că a fost avansat diacon grație intervențiilor unei rude, înaltă față bisericească. În anul 1905 se naște primul copil al lui Arghezi, Eliazar Lotar Teodorescu, iar poetul renunță la călugărie și pleacă și el în capitala Franței, unde reglementează situația micuțului și îl recunoaște cu acte în regulă. Alături de cei doi, Arghezi merge apoi în Elveția, la Mănăstirea Cordelierilor, unde primește oferta de a se converti la catolicism, pe care o refuză. Pleacă apoi pentru o perioadă la Freiburg şi la Geneva, unde, cuprins de elan creator, dă viaţă mai multor poezii, tot în această perioadă participând la cursurile Universității Catolice din Freiburg – unde nu putea să acceadă, în lipsa bacalaureatului, iar pentru a-și câștiga existența, lucrează într-un atelier de inele și capace de ceasornice din aur. A încercat să locuiască la Londra o perioadă, pentru a învăța limba engleză, apoi, în cursul anului 1909, se află în Italia, muncind și aici din greu pentru a-și câștiga existența. În anul 1910 revine în țară după cinci ani de pribegie, perioadă despre care Arghezi avea să declare că i-a adus desăvârșirea ca scriitor, alături de Constanța și Eliazar, de a cărui educație se ocupă îndeaproape. Începând cu anul 1912, poetul publică, sub pseudonimul Tudor Arghezi, versuri, pamflete și articole polemice în publicațiile “Facla”, “Viața Românească”, “Teatru” sau “Rampa”.
Pseudonimul Arghezi, inspirat din denumirea latină a Argeșului – Argesis
El și-a luat pseudonimul de la Argesis, vechiul nume latin al râului Argeș în îmbinare cu numele de familie al tatălui – Theodorescu-Tudor. În anul 1926, Arghezi cumpără terenul de 17.250 mp pe care și-a construit celebra locuință ”Mărțișor”, pe dealul Mărțișorului, chiar în vecinătatea închisorii Văcărești. Aici Arghezi începe să cultive pomi fructiferi și viță de vie, iar construcția casei, a anexelor gospodărești, amenajarea tipografiei unde meșterul tipograf Arghezi visa să-și publice cu mâna lui toate scrierile, urmau să se întindă pe următorii 15 ani. În anul 1927, abia când Arghezi împlinea 47 de ani, îi apare primul volum de poezii, “Cuvinte potrivite”, iar anul următor îl găsește în poziția de director al nou înființatului ziar “Bilete de papagal”. În anul 1939, Arghezi se îmbolnăvește subit și intră într-o perioadă de suferință ce părea să-i aducă sfârșitul, însă este vindecat miraculos datorită unui medic excentric pe nume Grigoriu-Argeș. Pe tema bolii lui Arghezi s-a speculat foarte mult, unii afirmând că ar fost vorba despre cancer și că grație unui tratament miraculos excentricul doctor l-ar fi pus pe picioare, iar alții au susținut că era vorba doar de o sciatică, pentru care medicul nu i-ar fi administrat în realitate niciun medicament, ci doar unul cu efect placebo. Viziunea lui Arghezi despre viață și scris venea în totală contradicție cu convingerile regimului socialist impus de sovietici și, începând cu 1947, i se interzice orice apariție în presă, în 1948 este desființat, în ”Scânteia”, într-un celebru articol ”Poezia putrefacției sau putrefacția poeziei”, în care întreaga operă a poetului este terfelită, iar viața sa urma să se desfășoare în exil, la Mărțișor, alături de soție și cei doi copii, Baruțu și Mitzura Arghezi. Cărțile poetului sunt retrase din librării, tipografia de la Mărțișor este devastată, iar comuniștii au fost aproape să-i ia și casa.
A scris pe hârtie igienică
Însă chiar și în acest context, Arghezi a continuat să scrie, chiar și pe hârtie igienică, iar de teama securității, manuscrisele sale erau îngropate la rădăcina unui tei, fiind mai apoi dezgropate și ascunse în podul casei. Multe dintre însemnările lui Arghezi din anii în care a fost interzis s-au pierdut, însă altele au fost aduse la lumină, ulterior, de familia sa. În anii ce au urmat, începând cu 1952, Arghezi este reabilitat, la inițiativa lui Gheorghiu – Dej, apoi este distins cu titluri și premii, fiind ales și în rândurile membrilor Academiei Române. Mai mult, autoritățile de la acea vreme îl sărbătoresc amplu, din postura de poet național, când a împlinit vârsta de 80 de ani, și, mai apoi, la 85 de ani. Însă toate acestea s-au întâmplat cu un preț: Arghezi a recurs la compromisul de a scrie articole favorabile lui Dej și de a manifesta înclinații socialiste. În anul 1965, Universitatea din Viena îi decernează premiul “Gottfried von Herder”, iar Academia Sârbă de Științe îl alege membru al secției de literatură și tot în același an publică volumele “1907 – peisaje”, “Cântare omului”, “Stihuri pestrițe”, “Poeme noi” și “Cu bastonul prin București”.
Decesul lui Tudor Arghezi
La 14 iulie 1967, Arghezi trece la cele veșnice, fiind înmormântat, în cadrul unor funeralii naționale, alături de soția sa Paraschiva, în grădina casei din strada Mărțișor, care începând cu anul 1974, conform dorinței sale testamentare, a devenit Casă Memorială. Casa cuprinde mobilier, cărți, obiecte de artă, fotografii, documente originale ale poetului Tudor Arghezi, iar alături se află și tipografia acestuia, unde sunt expuse volume, documente, reviste și imagini din istoria familiei acestuia și a „Mărţișorului”. Să amintim și că Mitzura Arghezi, fiica marelui poet, a reușit, pe parcursul întregii sale vieți, să contribuie major la valorificarea și promovarea moștenirii literare și culturale pe care a preluat-o de la tatăl său. Aceasta a susținut Muzeul Național al Literaturii 
Române în toate activitățile culturale organizate și desfășurate fie la Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”, al cărei custode a fost timp de 40 de ani, până la plecarea sa dintre noi, fie în cadrul evenimentelor organizate la sediul acestuia. Ea fost cunoscută și ca balerină și actriță – a jucat în peste 100 de piese de teatru și 18 filme, dar și ca om politic, în perioada 1996-2004 deținând funcția de deputat pe listele Partidului România Mare.
În anul 2013, pe Aleea Celebrităților din Târgu – Jiu, a fost dezvelită o stea dedicată poetului Tudor Arghezi. Evenimentul a făcut parte din Festivalul Internațional de Literatură „Tudor Arghezi”, unde a fost prezentă și fiica poetului, Mitzura Arghezi, care i-a invitat pe toți cei prezenți să viziteze Casa Memorială de pe strada Mărțișor, din București.
”Viața noastră oscilează între două contradicții: datoria de a spune adevărul și necesitatea de a-l ascunde”
Tudor Arghezi
