Jan Popescu, președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, își dorește ca Ministerul Energiei să aprobe bugetul de venituri și cheltuieli al Complexului Energetic Oltenia până la sfârșitul lunii mai.

“Noi am transmis domnului ministru Sebastian Burduja, la întâlnirea pe care am avut-o cu dumnealui, că așteptăm ca bugetul companiei să fie aprobat cu celeritate. Din informațiile pe care le am și le-am transmis deja, Consiliul de Supraveghere și-a dat un aviz pe acest lucru. Așteptăm, zic eu, luna asta, cred că spre sfârșitul lunii ar trebui să fie aprobat și bugetul CEO, totuși, pentru a ne pune la masă cu directoratul să negociem acel act adițional. Rog colegii mei să mă asculte cu atenție, directoratul, Ministerul Energiei, trebuie să înțeleagă toată lumea că, indiferent de greutățile prin care trece această companie și de greutățile prin care trece toată România, minerii și energeticienii din CEO trebuie să aibă veniturile mai mari în anul 2025 față de 2024, trebuie să ne luăm banii pe voucherul de vacanță așa cum ne-am înțeles, trebuie să luăm alte creșteri ale veniturilor, pentru că vedem cu toții ce se întâmplă în această țară, iar munca minerilor și energeticienilor din CEO trebuie răsplătită la justa valoare. Nu facem politică, nu intrăm în politică, nu intrăm de-o parte sau alta, noi transmitem că, indiferent cine va veni la conducerea României, indiferent cine va fi ministru, noi trebuie să-i facem pe toți să înțeleagă că munca noastră trebuie răsplătită, că sistemul energetic național este pe umerii noștri și că trebuie să fim plătiți așa cum merităm”, a declarat liderul SMEO.



