Omul de afaceri Aurel Popescu, zis Moroiu, a fost reținut, miercuri seară, pentru 24 de ore. Acesta este acuzat de evaziune fiscală. Anchetatorii au stabilit un prejudiciu de aproximativ un milion de lei în acest dosar. Bărbatul va fi audiat de procurori, după care va ajunge în fața instanței de judecată care va stabili dacă se impune o altă măsură preventivă în cazul său.
Prejudiciul creat statului ar veni în urma activității de exploatare forestieră pe care o desfășoară Aurel Popescu în zona Padeș și pe Valea Sohodolului. De altfel, în urmă cu câțiva ani, mascații au descins la firma lui Aurel Popescu, dar nu au fost găsite probe suficiente pentru ca acesta să fie pus sub acuzare.
În plus, Aurel Popescu mai are un dosar penal după ce a lovit mortal cu mașina o femeie pe trecerea de pietoni, la în toamna anului trecut.