Băsescu vine în Târgu Jiu! 

Traian Băsescu vine în municipiul Târgu Jiu pentru a participa la Conferința educațională V.R.E.M., care va avea loc sâmbătă, 11 noiembrie la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“ din municipiu.

Profesorul Dana Constantinescu, de la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu“,  Este organizatorul acestei întâlniri care, prin denumirea acestei conferințe dorește să sublinieze responsabilitatea şi importanţa modelării caracterului şi minţilor tinerilor aflaţi în faţa creionării propriului viitor.

„Denumirea Conferinţei vizează să Ei reprezintă Viitorul, timpul prezent Este cel asupra căruia încă avem putere, iar clasa Mea este mesajul prin care suntem direct implicaţi în acest proces de formare al elevilor. Viitorul acestor copii va fi cartea noastră de vizită şi ceea ce vom lăsa în urmă ca naţiune. Ţelul acestei conferințe este de a reuni oameni de știință din domeniul educaţiei, profesori, studenţi, masteranzi, consilieri educaţionali, experți în domeniul învățământului, administratori, absolvenți și reprezentanți ai organizaţiilor societății civile şi economice, pentru a împărtăși și discuta despre contribuţiile teoretice din mediul ştiinţific, practic și cele din practica educaţională. Scopul final al acestei întruniri este ca elevii, minţile care se lasă modelate de către noi adulţii, să primească informaţii şi îndemnuri suplimentare bazate pe o bogată experienţa profesională“, se arată într-un comunicat.

Lasa un comentariu