Candidează independent la Primăria Târgu Jiu! Este vorba despre managerul regional al Lidl România, Marian Ciofîcă, care a decis să candideze ca independent la Primăria Târgu-Jiu.
„Mi-ar fi ușor să mă repliez sau să mă ascund în spatele unui partid politic, dar aleg drumul cel mai greu, acela de a fi candidat independent! Majoritatea cetățenilor cu care am discutat mi-au spus că nu mai vor să audă de partide politice, au fost foarte, foarte dezamăgiți, iar încrederea pe care au oferit-o partidelor politice nu le-a fost răsplătită cu încredere și seriozitate. Dar, pentru că toată viața mea a însemnat provocări și greutăți, fiind ajutat doar de mama mea, pe care o respect și o venerez, aleg varianta cea mai grea și voi candida independent. Consider că nu aș mai fi eu dacă, în acest moment, m-aş complace în spatele unui partid politic. Văd si cred cu convingere că se poate și la Târgu Jiu. Așa cum în alte municipii capitală de județ se poate, tot așa cred că se poate și la noi. Așa cum în mediul privat am avut cele mai bune rezultate, cu o abordare diferită față de a colegilor mei, și în administrarea primăriei doresc să implementez o viziune nouă, care nu face jocurile grupurilor de interese. Cred într-un primar neancorat politic, care se subordonează cetățenilor și consiliului local, am văzut ce înseamnă până acum un primar al partidelor! Aș putea sta liniștit acasă, aș putea să îmi văd de viața mea, dar este datoria noastră să ne implicăm și să fim o alternativă la manevrele și jocurile de interese ale „marilor” politicieni” a scris Ciofîcă, pe pagina de socializare.