Câți bani se învârt la Aparegio. Salariul mediu: 3.500 lei. Șefii țin averile ascunse

Profit mai mic la Aparegio Gorj față de anul trecut. Din documentele contabile, reiese faptul că, după primul semestru al acestui an, distribuitorul de apă a înregistrat un profit de 1.977.367 lei față de 2.333.444 de lei cât a fost înregistrat în iunie 2016.

Diferența s-a dus pe cheltuielile cu personalul pentru că au fost majorate salarii și au fost angajate noi persoane. În total, Aparegio Gorj numără 415 angajați în prezent. În doar șase luni, la Aparegio s-au dus numai pe cheltuielile cu personalul  8.693.879 lei. La un simplu calcul, reiese un salariu mediu per angajat de 3.500 de lei.

Pe ce s-au dus banii

Conducerea societății mai notează că alocă bani frumoși pentru combustibil, materii prime, obiecte de inventar, materiale auxiliare  sau cu energia. Dacă cele mai importante sume se duc în buzunarele salariaților, bani mulți s-au cheltuit, într-un an, cu energia electrică. Vorbim despre 1.868.870 lei. 1.215.245 lei au fost cheltuiți cu materiale consumabile, după cum explică șeful Aparegio Gorj. Cu “serviciile de la terți”, se cheltuiesc 1.595.400 lei în 2017. Conducerea distribuitorului de apă nu a enumerat și despre ce servicii este vorba pentru a ne lămuri și noi.

210.615 lei a plătit Aparegio la bugetul statului. Banii reprezintă taxe și impozite locale, iar cu impozitul pe profit s-au cheltuit 536.575 lei. La 30 iunie 2017, Aparegio înregistra venituri totale în valoare de 13.827.265 lei și cheltuieli de 11.856.421 lei.

Averile șefilor, ținute la secret

Am fi vrut să aflăm și ce venituri au șefii de la Aparegio, însă nimeni nu a mai actualizat declarațiile de avere ori interese de aproape patru ani! Asta deși sunt obligați de lege să facă acest lucru pentru ca și oamenii de rând să afle cum sunt cheltuiți banii societății.

Lasa un comentariu