Ce spun oficialii CEO despre insolvență

Sorin Boza, Director CEO

Oficialii Complexului Energetic Oltenia (CEO) exclud orice variantă ca producătorul de energie să fie în pragul insolvenței așa cum s-a vehiculat. Directorul general al companiei, Sorin Boza, a transmis că nu se pune problema unui astfel de scenariu. Boza a mai anunțat și faptul că societatea va încheia anul 2017 cu un profit estimat de aproape 200 milioane lei. Inclusiv pentru ianuarie 2018, compania estimează un profit de peste 44 milioane lei.

Declarația Nicoletei Munteanu, partener EURO INSOL, a fost cea care a pus gaz pe foc. “In perioada urmatoare vom vedea si companii foarte mari, de interes strategic chiar, care vor intra in insolventa. Este vorba despre Tarom, Posta Romana si Complexul Energetic Oltenia (CEO), potrivit situatiilor financiare depuse de acestea la Ministerul Finantelor”, a spus Munteanu.

CEO a reacționat imediat: „Pentru corecta informare a opiniei publice, facem precizarea ca ultima situatie financiara depusa la Ministerul Finantelor de catre Complexul Energetic Oltenia a fost cea aferenta primelor 6 luni 2017, respectand prevederile legale de transparenta si raportare.
Conform raportului care se regaseste postat pe site-ul www.ceoltenia.ro, compania a inregistrat la 6 luni 2017 aprox. 325 milioane lei profit, zero datorii restante fata de bugetul consolidat al statului si a achitat toate obligatiile financiare catre furnizori si institutiile bancare, conform prevederilor contractuale.

In urma prezentarii catre institutiile bancare a activitatii companiei, respectiv a rezultatelor financiare inregistrate la sase si la noua luni 2017, Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a trecut din categoria de performanta financiara D in categoria de performanta financiara A”, se arată în comunicatul de presă.

Lasa un comentariu