CEO: Negocieri pe ultima sută de metri

Sindicatele și administrația Complexului Energetic Oltenia poartă ultimele negocieri privind noul Contract Colectiv de Muncă. Acesta trebuie să intre în vigoare de la 1 aprilie pentru că vechiul contract nu mai poate fi prelungit. Sindicaliștii vor bani mai mulți, aproape 35 de milioane de lei pentru majorarea salariilor, în timp ce oficialii companiei nu pot acorda mai mult de 20 de milioane de lei.

Actualul contract de muncă va expira la sfârșitul lunii martie. Noul document trebuie să fie gata până atunci, depus la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, verificat, iar mai apoi înregistrat pentru a putea intra în vigoare de luna viitoare când minerilor și energeticienilor li s-au promis creșteri salariale. Administrația este optimistă și crede că va fi semnat contractul la timp.

Ar fi un dezavantaj pentru salariaţi. Ar fi păcat să intrăm în luna aprilie, când sărbătorim şi Paştele, să intrăm fără contract colectiv de muncă în fiinţă. Ar crea psihologic şi o anumită stare de nemulţumire în rândul oamenilor. Administraţia este deschisă la negocieri şi credem că noul contract va fi semnat până la 1 aprilie. Nu cred că este posibil să nu semnăm indiferent ce ambiţii şi interese ar exista, în condiţiile în care administraţia are ofertă, este deschisă la dialog şi am redus numărul de disponibilizări”, a spus Ion Rușeț, consilierul managerului Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza.

Lasa un comentariu