Șefii Complexului Energetic Oltenia trag un semnal de alarmă puternic în ceea ce privește situația companiei. Sorinel Boza, managerul Complexului Energetic Oltenia, a anunțat că soarta societății depinde strâns de plata certificatelor de CO2. O comisie interministerială lucrează la conceperea unei scheme de plată care să vină în întâmpinarea problemelor pe care CEO le are cu taxa de poluare.
Sorin Boza a spus că este obligatoriu ca documentele și schema de sprijin să fie gata până în luna decembrie a acestui an, altfel nu se va mai putea vorbi de Complexul Energetic Oltenia. Compania plătește anual peste 200 de milioane de euro pentru certificatele de CO2. Pentru anul trecut chiar a fost accesat un credit de 500 de milioane de lei pentru a achita certifcatele de CO2. Soluția respectivă nu va putea fi aplicată și în 2019.