Consilierii locali, convocați în ședință. Ce vor dezbate

Consilierii locali se vor întruni în ședință, luni, la ora 14.00. Pe ordinea de zi, sunt 45 de proiecte de hotărâre.

Printre acestea, se va dezbate scutirea de la plata impozitului pe clădire și pe terenul ocupat pentru contribuabilii care au venituri brute de până în 600 de lei ori singurii lor bani provind din indemnizația de ajutor de șomaj ori social.

Director pentru noul CSM

De asemenea, se vor direcționa sume importante de bani pentru extinderea și reabilitarea mai multor unități de învățământ din Târgu Jiu. Se vor stabili și criteriile după care se va desemna directorul viitorului Club Sportiv Municipal din Târgu Jiu. Acesta va fi stabilit până în luna martie, iar clubul va putea funcționa din luna aprilie, după cum promit autoritățile.

Discuții pe salarii

Tot în cadrul ședinței de luni, consilierii locali vor aproba și lista cu salariile angajaților Primăriei Târgu Jiu începând cu luna ianuarie. Se va decide și întocmirea unui studiu de oportunitate pentru a construi o parcare etajată în zona Pieței Centrale.

În plus, primarul Marcel Romanescu propune anularea hotărârii de anul trecut prin care s-a stabilit interzicerea contactului fizic cu operele urbane ale lui Constantin Brâncuși. Proiectul a fost semnat de toți consilierii liberali.

Consultați aici ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local din data de 29 ianuarie.

Lasa un comentariu