Digitalizarea, viitorul administrației publice în Gorj

Pentru următorii patru ani, Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, își propune continuarea procesului de digitalizare a activității Consiliului Județean Gorj și interconectarea cu unitățile administrativ-teritoriale din județ pentru facilitarea accesului cetățenilor și al agenților economici la serviciile publice din aria de competență. Extinderea sistemului va reduce birocrația, timpii de așteptare pentru obținerea documentelor, dependența de un program și de un ghișeu.

Se dorește, astfel, elaborarea și implementarea unor acțiuni de simplificare, raționalizare și optimizare a procedurilor administrative în scopul dezvoltării capacității instituționale. Prin frecvența mare de schimbări legislative, procedurile administrative au suferit modificări care au îngreunat activitatea instituțiilor și le-au alterat imaginea în fața publicului. Regândirea procedurilor va determina eficientizarea serviciilor.

O prioritate pentru Cosmin Popescu, candidatul PSD la Consiliul Județean Gorj, o reprezintă îndrumarea unităților administrativ-teritoriale din județul Gorj în activitatea de elaborare a proiectelor de dezvoltare locală. O structură distinctă în cadrul Consiliului Județean va asigura sprijin primăriilor din județ în identificarea liniilor de finanțare și aplicarea celor mai bune soluții la problemele cu care se confruntă în întocmirea unui proiect. Pentru o dezvoltare eficientă, proiectele de dezvoltare locală trebuie gândite unitar, unitățile administrativ-teritoriale fiind încurajate să se asocieze pentru dezvoltarea unor obiective comune.

De asemenea, se urmărește dezvoltarea competențelor profesionale ale personalului din cadrul Consiliului Județean Gorj și din entitățile publice din subordine, la toate nivelurile ierarhice. Proiectul implică stagii de pregătire practică și teoretică, de dobândire a abilităților necesare operaționalizării programelor de digitalizare instituțională și stagii de perfecționare ale personalului specializat deja în anumite domenii tehnice (IT, proiectare, cartografiere etc).

Material comandat de Partidul Social Democrat –Organizația Județeană Gorj. Executat de IPRESSMEDIA SRL,  portal:www.bizmagazin.ro. COD mandatar financiar coordonator: 21200019 
Lasa un comentariu