Festivalul Național de Muzică Populară „Meleaguri Brâncușiene”

Festivalul Național de Muzică Populară „Meleaguri Brâncuşiene” se va desfășura anul acesta la Polovragi.

Festivalul este destinat elevilor școlilor populare de artă din țară și se va desfășura în perioada 23-25 martie. Este adresat școlilor populare de artă sau centrelor județene de la disciplina canto-muzică populară și instrumente muzicale și este împărțit pe două secțiuni, în cadrul fiecăreia existând două categorii de vârstă: 12-15 ani și 16-25 de ani. S-au înscris în acest festival 24 de concurenți din 11 județe, precum Cluj, Mehedinţi, Caraş Sverin, Covasna, Olt, Botoşani, Brăila, Suceava şi Gorj.

Acompaniamentul orchestral va fi asigurat de Ansamblul Folcloric „Maria Lătăreţu”. În prima seară a festivalului vor urca pe scenă artiştii Şcolii Populare de Artă Târgu Jiu şi invitata lor, Leontina Fărcaş din Alba. Concursul va continua şi sâmbătă, de la ora 18.00, iar în încheiere va susţine un recital de excepţie, Ansamblul Folcloric „Bucovina”, din Suceava. Duminică, 25 martie, de la ora 14.00, va avea loc Gala Laureaţilor. După festivitatea de premiere, va urca pe scenă Ansamblul Folcloric „Maria Lătăreţu”, urmat de invitaţii lor. Este vorba de interpreta Nineta Popa şi Cristian Fodor.

Intrarea la spectacole va fi liberă. Cei mai buni tineri artiști vor fi recompensați cu premii în trofee și bani. Premiul cel mare este de 1500 de lei.

Lasa un comentariu