Oficialii Complexului Energetic Oltenia (CEO) anunță ce investiții au în plan pentru acest an. Astfel că, într-un comunicat de presă, compania susține că au fost elaborate programe de investitii in valoare totala de 810 milioane lei, cu urmatoarea detaliere pe structuri organizatorice:
SE Rovinari – 370 mil lei
SE Turceni – 112 mil lei
SE Isalnita – 62 mil lei
SE Craiova II – 52 mil lei
Directia Miniera – 202 mil lei
“Exemplificand in mod special situatia grupului energetic nr.5 de la SE Rovinari, pentru continuarea lucrarilor de reabilitare si modernizare, in 2018 au fost alocate fonduri in valoare de 175 milioane lei, iar la data de 30.04.2018 au fost angajate cheltuieli in valoare de 377 milioane lei (reprezentand rest de achitat pentru contractele incheiate anterior + valoare contracte incheiate in 2018 + valoare estimata a achizitiilor aflate in derulare). Toate contractele semnate pentru grupul energetic nr.5 au termen de finalizare anul 2020.
Facand o analiza in ansamblu asupra sumelor cheltuite din surse proprii pentru investitiile derulate de CE Oltenia, putem preciza ca valorile alocate din surse proprii au fost in continua crestere, de la 345 mil lei in 2013, pana la 473 mil lei in 2017.
De asemenetea, tinem sa precizam ca in anul in care a fost constituit CE Oltenia, lucrarile de investitii de la Craiova II aveau finantare asigurata inclusiv prin fonduri europene”, mai transmite compania.