„Moștenire” de la Cârciumaru&Co: „Gaură” în bugetul municipiului de aproape 600 de mii de lei. Lucrări nerealizate, recepționate cu ochii închiși și plătite!

Într-un singur an, la Primăria Târgu Jiu s-au făcut plăți pentru lucrări care nu au fost realizate, dar recepționate ca și când ar fi fost gata. Se întâmpla în 2016 când la cârma Primăriei încă se afla Florin Cârciumaru, care a devenit între timp senator. Neregulile au fost scoase la iveală de Curtea de Conturi după o verificare la Primăria Târgu Jiu.

Potrivit raportului Curții de Conturi, în 2016, Primăria Târgu Jiu a efectuat plăți pentru lucrări neexecutate, dar recepționate în cantitatea facturată şi plătită la obiectivul de investiții “Construire locuințe sociale zona Cicârlău, Mun. Târgu Jiu-etapa II”, din cadrul categoriei cheltuieli de capital, precum și recepționarea de proiecte tehnice care nu cuprind toate elementele prevăzute în reglementările legale, respectiv nu au fost elaborate caiete de sarcini – pentru toate categoriile de lucrări, nu au fost întocmite antemăsurători și planșe desenate, de către proiectanți – arhitecți și ingineri specialiști. Este vorba despre 28 de mii de lei care au fost achitați nejustificat.

Alte plăți, de 13 mii de lei, s-au făcut pentru lucrări neexecutate, dar recepționate în cantitatea facturată și plătită la obiectivul de investiții “Realizare șanț dalat preluare ape pluviale, str. Făgetului-Cartier Preajba”. Încă 19 mii de lei, cheltuiți la fel: pe lucrări care nu au fost realizate.

Curtea de Conturi a mai constatat și alte plăți nelegale în sumă de 507 mii lei, reprezentând penalități achitate ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale privind plata la termenele scadente prevăzute în contractul de achiziție încheiat.

Prejudiciul de 567 de mii de lei trebuie să fie acum recuperat de primarul Marcel Romanescu.

Lasa un comentariu