Cei peste 13 mii de angajați ai Complexului Energetic Oltenia (CEO) nu au de suferit din cauza trecerii contribuțiilor în contul lor. Asta pentru că oficialii companiei le-au majorat lefurile cu sumele necesare pentru ca oamenii să nu primească mai puțini bani.
În această lună când oamenii au primit salariile pentru ianuarie, lefurile lor au fost menținute la nivelul celor din decembrie, s-a anunțat într-un comunicat de presă.
„In vederea aplicarii prevederilor Ordonantei de Urgenta nr.79/2017 pentru modificarea si completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, in urma negocierii cu partenerii sociali, CE Oltenia a incheiat in decembrie 2017 un act aditional la Contractul Colectiv de Munca prin care, pentru mentinerea salariului net, calculat in baza prevederilor fiscale anterioare intrarii in vigoare a OUG nr.79/2017, fiecare salariat al CE Oltenia beneficiaza lunar de o compensatie bruta egala cu influenta asupra salariului net, determinata de transferul obligatiilor privind contributiile sociale datorate de angajator la angajat. Astfel, in luna ianuarie 2018, drepturile salariale ale angajatilor CE Oltenia au fost acordate cu mentinerea castigului net calculat in baza prevederilor anterioare aplicarii OUG nr.79/2017”, se arată în comunicatul emis de CEO.
Compania mai numără peste 13 mii de angajați.