Noi schimbări pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat

A început numărătoarea inversă până la începerea noului an școlar, iar Ministerul Educației Naționale a anunțat că dorește noi modificări cu privire la examenul de Bacalaureat și la Evaluarea Națională, cu toate că încă nu a fost ales un ministru care să vină la cârma învățământului românesc. Una dintre principalele schimbări dorite de către Minister ar fi ca lucrările de la Bacalaureat ale elevilor, să nu mai fie corectate în alte județe. Măsura de corectare a subiectelor în alt județ, avea ca scop prevenirea tentativelor de fraudă. O altă propunere a Ministerului a fost aprobată deja, respectiv aceea ca elevii care nu obțin media 5 la Evaluarea Națională să fie repartizați la Școlile Profesionale. De-a lungul anilor, în licee au fost admiși elevi care au obținut și rezultate foarte slabe la Evaluarea Națională, chiar și cu note de 1 și 2. Ministrul interimar al Educației, Daniel Breaz,  în urma nemulțumirilor părinților și elevilor care contestă schimbările, susține că măsura ar fi benefică pentru elevii mai slabi pregătiți. După trei ani de studiu în Școlile Profesionale, aceștia ar putea practica o meserie care să le asigure o sursă de venit.

Lasa un comentariu