Salariul minim va creşte cu câte 100 de lei pe an în 2019 şi în 2020, ritmul de creştere fiind de două-trei ori mai scăzut decât în guvernările anterioare, potrivit noului program de guvernare al PSD.
România va ajunge la un salariu minim net de 300 de euro pe lună, după ce nivelul acestuia va creşte cu câte 100 de lei în 2019 şi în 2020 (de la nivelul actual de 1.900 de lei brut pe lună), potrivit anunţului făcut ieri de Viorica Dăncilă, noul premier PSD, votat ieri în Parlament. Astfel, în condiţiile actuale de taxare, salariul minim pe economie va ajunge de la nivelul actual de 1.162 de lei net pe lună până la 1.219 lei în 2019 (cu 5% peste nivelul din 2018) şi 1.275 de lei net pe lună în 2020 (cu 4,6% peste nivelul din 2019), conform calculelor realizate de Ziarul Financiar.
Cu un salariu minim brut de 413 euro pe lună (252 de euro net), România se află în continuare pe penultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte salariul minim, în faţa Bulgariei, care a majorat salariul minim la 260 de euro brut din această lună (echivalentul a 226 de euro net).