Ofertele din licitația pentru reabilitarea și modernizarea Casei de Cultură din Târgu Jiu au fost deschise.
Deja sunt patru oferte depuse după licitația organizată de Compania Națională de Investiții.
Lucrările se ridică la aproximativ 10 milioane de euro și vor dura 14 luni.
Proiectul presupune realizarea unei săli de spectacole cu 600 de locuri.
De asemenea, vor mai exista: o bibliotecă, un cineclub, săli de expoziții, precum și alte spații dedicate unor activități culturale. Va dispune de toate dotările, inclusiv mobilierul și scaunele din sala de spectacole, sistemele audio-video, sonorizare, proiecții cinema. De asemenea, se vor reface toate instalațiile electrice, sanitare, de încălzire, ventilare-climatizare și se vor monta pompe de căldură.