Polițist local din Târgu Jiu, rănit în timpul serviciului

Un polițist local din Târgu Jiu a ajuns, de urgență, la spital, după ce a fost implicat într-un incident în trafic. Acesta se afla pe un scuter și a intrat în portiera unei mașini. Polițiștii fac acum cercetări într-un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Accidentul s-a petrecut pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu din Târgu Jiu.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că, un conducător auto, de 35 de ani, din Târgu Jiu, care conducea un autoturism, pe bld. Ecaterina Teodoroiu, din direcția Iezureni către centrul municipiului, pe banda a doua de circulație, a oprit, pentru a efectua un viraj la stânga, moment în care soția sa, de 33 de ani, a deschis portiera dreapta față pentru a coborî, fără să se asigure și a acroșat un bărbat, de 35 de ani, din aceeași localitate, care circula în aceeași direcție pe banda unu, cu un moped. În urma impactului bărbatul a suferit leziuni, iar ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ„, a transmis Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Gorj.

Lasa un comentariu