Complexul Energetic Oltenia (CEO) a reacționat după protestul minerilor. Miercuri, zece ortaci s-au postat în fața companiei și au anunțat că intră în greva foamei pentru că salariile lor nu au fost majorate. Oficialii companiei energetice au anunțat că protestatarii ar fi beneficiat de creșteri salariale.
Iată comunicatul transmis de companie:
“In urma cu doua saptamani, in cadrul CE Oltenia, a avut loc o prima etapa a procesului de armonizare salariala.
La nivelul fiecarei subunitati a fost alocata o suma convenita cu partenerii sociali pentru a fi repartizata salariatilor pe criterii de competenta si in raport de importanta si complexitatea muncii prestate, conform analizei efectuate de catre sefii subunitatilor cu consultarea sindicatelor.
In prima etapa a procesului de armonizare a salariilor au beneficiat de majorari un numar de peste 10000 de salariati, reprezentand un efort financiar din partea companiei de aproximativ 25 milioane lei.
Inclusiv salariatii care au participat la protest, in data de 07.03.2018, au beneficiat de majorari salariale cuprinse intre 2 si 4 clase de salarizare.
Este regretabil faptul ca, desi rezultatele dialogului purtat intre adminstratie si sindicate, pe parcursul ultimului an, s-au concretizat intr-o serie de beneficii financiare acordate salariatilor pentru prima data de la infiintarea CE Oltenia, exista inca nemultumiri in randul acestora.
Mentionam ca, incepand cu data de 01.04.2018, va avea loc a doua etapa de armonizare salariala, aspect convenit cu toate organizatiile sindicale”.