Rezultatele slabe la Bac, discutate la Inspectoratul Școlar

Marcela Mrejeru a anunțat că va purta discuții într-o întrunire la care vor participa toți directorii liceelor, cu privire la notele mici obținute în urma susținerii examenului de Bacalaureat. Șefa Inspectoratului Școlar Județean Gorj, încearcă să caute explicații, iar ședințele vor începe odată cu afișarea rezultatelor finale, după soluționarea contestațiilor. Faptul că elevii pot fi admiși în licee cu note de 1 și 2,  duce la procentul alarmant de mic în ceea ce privește promovabilitatea. Marcela Mrejerul nu îi consideră vinovați pe directorii liceelor, unde au fost obținute note mici. 

” Este greu de crezut că poți să-i duci la 6 dacă ei intră cu medii extrem de mici și atunci vina nu este extraordinar de mare a profesorilor”, a transmis Marcela Mrejeru, șefa ISJ Gorj. 

Mai mult de 3000 de elevi s-au înscris pentru susținerea examenului de Bacalaureat în acest an, la nivelul județului Gorj. Peste 800 dintre aceștia nu au fost mulțumiți de notele obținute, așadar au depus contestații. La Limba și Literatura Română s-au înregistrat cele mai multe punctaje contestate. Lucrările vor fi recorectate, iar în data de 13 iulie, vor fi afișate și rezultatele finale. 

”Rezultatele de anul acesta de la examenul maturității sunt, consider eu, mulțumitoare. Procentul este de 61,27 %, procent care sensibil va crește după contestațiile depuse și care urmează a fi soluționate. Județul Gorj a depus 815 contestații”, a afirmat Marcela Mrejeru. 

Lasa un comentariu