Se anunță restructurări în Târgu Jiu

O serie de restructurări se anunță în municipiul Târgu Jiu. Marcel Romanescu, edilul orașului, a declarat că există posibilitatea să urmeze și o serie de restructurări de posturi.

Acesta susține că prin noua organigramă, se vor economisi sume importante de bani la bugetul primăriei, iar după reorganizare, este foarte posibil să urmeze și o restructurare:

„Astăzi, cu majoritatea pe care o am în Consiliul Local, putem să trecem și la restructurări de posturi. De data aceasta, am făcut reorganizare. Deși aveam 131 de angajați la Poliția Locală din care mai mult de jumătate erau pe ordine publică, paza obiectivelor o făceam cu societăți private. E o economie pe care am realizat-o la bugetul local, creând acea structură de pază în cadrul serviciului de ordine publică de 1,2 milioane de lei. Pe de altă parte, vorbim de o economie la buget, prin desființarea celor 17 posturi de directori, de un milion de euro pe an”. , a declarat Romanescu pentru Accent TV.

Romanescu a anunțat deja că există șanse să  desființeze Poliția Locală din Târgu Jiu.

„Dacă angajații din altă structură vor fi determinați să-și susțină șefii pe care i-au pierdut și nu se gândesc la activitatea pe care o desfășoară, putem să ajungem la restructurare de personal. Astăzi, Oradea, pe care îl putem avea ca exemplu de administrație în țară, are 65 de polițiști locali la 230 de mii de locuitori. Târgu Jiul, la 90 de mii, are 131 de angajați, adică dublu decât la Poliția Oradea în condițiile în care ei au de trei ori cetățeni decât are municipiul Târgu Jiu. Pe partea cealaltă, să nu uite cei de la Poliția Locală că există o lege care spune că se creează această structură cu un număr de angajați care să reprezinte unul la o mie de locuitori în fiecare UAT. Nu avem încâ 131 de mii de locuitori în Târgu Jiu. În trecut, s-au făcut tot felul de artificii și s-a ajuns la această cifră”, a mai adăugat acesta.

Lasa un comentariu