Cel mai nou vaccin împotriva infecţiei cu HPV (Human Papiloma Virus), care declanşează cancerul de col uterin, va ajunge în România luna viitoare, acesta conţinând nouă tulpini și oferind protecție împotriva a patru tipuri de cancer și a leziunilor precanceroase provocate de infecţia cu HPV.
„Este un produs pentru sănătate publică ce previne cancerul şi cred că e cel mai evident lucru sau cel mai mare câştig în domeniul cancerului din ultimii 20 de ani. Existenţa acestui vaccin previne o infecţie corelată cu până la 100% cu acest cancer cancer de col uterin”, a declarat preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila.
Potrivit acestuia, în România, anual, mor aproximativ 1.800 de femei din cauza cancerului de col uterin şi alte 5.000 sunt diagnosticate cu această afecţiune. Vaccinul nonavalent este cel mai nou instrument de prevenţie împotriva bolilor provocate de infecţia cu HPV.
Vaccinul protejează împotriva a 90% din cazurile de cancer de col uterin, a 85-90% din cazurile de cancer vulvar, a 80-85% din cazurile de cancer vaginal, a 90-95% din cazurile de cancer anal. Acesta acţionează şi împotriva a 90% din cazurile de veruci genitale.
One thought on “Vaccinul împotriva HPV, disponibil în România”
Comments are closed.