Viitorul insolvenței

Văzând un asemenea titlu, mulți s-ar întreba cât de importantă poate să fie o asemenea activitate și pe cine să intereseze de viitorul acesteia.

Insolvența este un indicator important al sănătății economiei.

Dacă o afacere „bolnavă” iese din circuitul economic și o altă „sănătoasă” se înfiripează în locul acesteia, rezultatul nu poate fi decât benefic pentru toată lumea. Piața se autoreglementează și dacă serviciul ori produsul erau necesare, ele vor fi realizate de un alt comerciant.

Insolvența reprezintă acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile, astfel:

1. a) insolvența debitorului se prezumă atunci când acesta, după 60 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor. Prezumția este relativă.
2. b) insolvența este iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței.

 

Nu putem să estimăm viitorul fără a ne cunoaște istoria, lucru valabil și pentru activitatea de insolvență.

Procedura falimentului reglementată de Codul Comercial român de la 1887 cu modificările ulterioare se remarca la vremea respectivă prin exagerarea funcției pugnitive și inflamante, exprimate mai ales în măsurile privative de libertate, în publicitatea falimentului, limitarea mijloacelor de subzistență până la lichidarea averii comerciantului. Legiuitorul a accentuat această funcție, neglijându-le pe celalalte două: plata creditorilor pe o bază colectivă și echitabilă și redresarea comerciantului în dificultate.

Cea mai mare parte a acestui cod este consacrată comerciantului persoană fizică, excepție făcând doar articolele 866-874 care se referă la societațile comerciale.

Prima lege a insolvenței modernă a fost legea 64/1995 care a avut scopul declarat de instituire a unei proceduri  pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, fie prin reorganizarea activității acestuia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui până la stingerea pasivului, fie prin faliment.

Aceasta lege nu a avut principii distincte enumerate așa cum există în legea actuală.

Legea 85/2006 a avut drept scop declarat instituirea unor proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență.

Legea 85/2014 este o lege mult mai complexă, modernă și acoperitoare pentru mai multe tipuri de persoane juridice.

Scopul acestei legi este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a șansei de redresare a activității acestuia.

Pentru prima dată, în legislația insolvenței din România, au fost introduse principii clare care trebuie să guverneze procedura insolvenței:

1. maximizarea gradului de valorificare a activelor și de recuperare a creanțelor;
2. acordarea unei șanse debitorilor de redresare eficientă și efectivă a afacerii, fie prin intermediul procedurilor de prevenire a insolvenței, fie prin procedura de reorganizare judiciară;
3. asigurarea unei proceduri eficiente, inclusiv prin mecanisme adecvate de comunicare și derulare a procedurii într-un timp util și rezonabil, într-o manieră obiectivă și imparțială, cu un minim de costuri;
4. asigurarea unui tratament egal al creditorilor de același rang;
5. asigurarea unui grad ridicat de transparență și previzibilitate în procedură;
6. recunoașterea drepturilor existente ale creditorilor și respectarea ordinii de prioritate a creanțelor, având la bază un set de reguli clar determinate și uniform aplicabile;
7. limitarea riscului de credit și a riscului sistemic asociat tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate prin recunoașterea compensării cu exigibilitate imediată în cazul insolvenței sau al unei proceduri de prevenire a insolvenței unui contractant, având ca efect reducerea riscului de credit la o sumă netă datorată între părți sau chiar la zero atunci când, pentru acoperirea expunerii nete, au fost transferate garanții financiare;
8. asigurarea accesului la surse de finanțare în procedurile de prevenire a insolvenței, în perioada de observație și de reorganizare, cu crearea unui regim adecvat pentru protejarea acestor creanțe;
9. fundamentarea votului pentru aprobarea planului de reorganizare pe criterii clare, cu asigurarea unui tratament egal între creditorii de același rang, a recunoașterii priorităților comparative și a acceptării unei decizii a majorității, urmând să se ofere celorlalți creditori plăți egale sau mai mari decât ar primi în faliment;
10. favorizarea, în procedurile de prevenire a insolvenței, a negocierii/renegocierii amiabile a creanțelor și a încheierii unui concordat preventiv;
11. valorificarea în timp util și într-o manieră cât mai eficientă a activelor;
12. în cazul grupului de societăți, coordonarea procedurilor de insolvență, în scopul abordării integrate a acestora;
13. administrarea procedurilor de prevenire a insolvenței și de insolvență de către practicieni în insolvență și desfășurarea acestora sub controlul instanței de judecată.

Legislația comunitară susține „principiul celei de a doua șanse, în legislația UE”. Regulamentul UE nr. 2015/848 al Parlamentului european și al Consiliului  din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență consacra acest principiu în preambul: „Domeniul de aplicare al prezentului regulament ar trebui să fie extins la procedurile care promovează valoarea, întreprinderile viabile din punct de vedere economic, dar aflate în dificultate, și care acordă o a doua șansă antreprenorilor. Aceasta ar trebui, în special, să cuprindă și procedurile care prevăd restructurarea unui debitor într-o etapă în care există doar o probabilitate a insolvenței, precum și procedurile care lasă  debitorului controlul deplin sau parțial al activelor și al afacerilor sale. Aceasta ar trebui să includă și prevederile de remitere de datorie sau de ajustare a datoriilor în legatură cu consumatorii și cu persoanele care desfășoară o activitate independentă, de exemplu, prin reducerea cuantumului pe care îl are de plătit debitorul sau prin prelungirea termenului de plată care i-a fost acordat”.

La 22.11.2016 a fost înaintată Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind cadrele de restructurare preventivă a doua șansă și măsurile de sporire a eficienței procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorii și de modificare a Directivei UE 2012/30/UE.

Prim vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans a declarat: „Dorim să ajutăm intreprinderile să se restructureze din timp, astfel încât locurile de muncă să poată fi salvate, iar valoarea să poată fi salvată. Dorim, de asemenea , să sprijinim antreprenorii care eșuează, să își revină mai rapid, să depășească momentul dificil și să încerce din nou, într-un mod mai înțelept”.

Vera Jourova, comisarul pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, a declarat de asemenea:„ Anual, 200.000 de firme din UE intră în faliment, fapt ce are drept rezultat pierderea a 1,7 milioane de locuri de muncă”.

Acest lucru ar putea fi de multe ori de evitat dacă am avea proceduri mai eficiente în materie de insolvență și restructurare. Este vremea să se ofere antreprenorilor o a doua șansă de a reîncepe o afacere prin descărcarea integrată de datorii în termen de cel mult trei ani. Principiul „a doua șansă” se regăsește expres în Temeiurile și obiectivele propuneri din propunerea de directivă.

Printre aspectele specifice care joacă un rol important în durata procedurilor se numară nivelul de specializare al judecătorilor și astfel, capacitatea acestora de a lua hotărâri rapide, profesionalismul practicienilor din domeniul restructurării, al insolvenței și a celei de a doua șanse și integrarea mijloacelor digitale de comunicare în aceste proceduri.

Practicienii și judecătorii specializați în insolvență și disponibilitatea unor instrumente digitale pot contribui masiv la scurtarea duratei procedurilor, la reducerea costurilor și la îmbunătățirea calității în materie de asistență sau de supraveghere.

Scopul declarat al directivei este ca toate statele membre să introducă o serie de principii esențiale prin care să asigure eficacitatea codului de restructurare preventivă și a codului pentru a doua șansă și măsuri prin care toate tipurile de proceduri de insolvență să devină mai eficiente.

De asemenea, Uniunea Europeană, prin directivă, dorește să încurajeze restructurarea timpurie și să prevină neglijențele și pierderile evitabile ale creditorilor.

Este evident că la nivelul Uniunii Europene, din care facem parte, se insistă pe crearea unei culturi a insolvenței, pe stimularea și promovarea celei de a doua șanse printr-o avertizare timpurie, pentru ca firmele să poată să se redreseze în interesul creditorilor, angajaților, instituțiilor, cu scopul de a evita falimentul.

În concluzie, toți comercianții care constată că afacerea începe să șchiopăteze ar fi recomandat să ia măsuri de restructurare de urgență, de preferat sub supravegherea unui specialist extern în restructurare și insolvență, fără a fi neaparăt necesar apelarea ca o procedură judiciară.

Totuși nu trebuie uitată nici procedura  judiciară, care deși este mai dură și poate mai severă, are o serie de avantaje care o recomandă: suspendarea tuturor executărilor silite asupra averii debitorului, inclusiv a conturilor bancare, cu efecte imediate în îmbunătățirea și previziunea cash flow-ului,  scutirea de taxe judiciare de timbru pentru acțiunile promovate de debitor în vederea recuperării creanțelor sale, stoparea accesoriilor asupra datoriilor sale către creditori, etc.

Concluzionând, restructurarea judiciară și/sau extrajudiciară este o acțiune, care înteleasă și realizată la momentul oportun, aduce câștig tuturor participanților (debitor, creditori, salariați, instituții, etc.).

O economie sănătoasă înțelege și se folosește de pârghiile insolvenței pentru a salva comercianții cu greutăți temporare.