Complexul Energetic Oltenia este în această perioadă principalul subiect de discuție al politicienilor. Zilele trecute, Ministrul Energiei a trimis către Directoratul unității un convocator de îndată al AGA cu cinci puncte pe ordinea de zi. Cel mai important lucru este schimbarea Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia. Această mișcare venită din partea ministerului, un minister controlat de ALDE, vine într-un moment neașteptat pentru liderii politici locali precum și pentru membrii directoratului. Politicienii locali vorbesc despre faptul că scopul acestei schimbări îl vizează în mod direct pe Președintele Consiliului Director al C.E.Oltenia Sorin Boza.
Liderii locali ALDE, au avut de-a lungul timpului numeroase ieșiri publice acuzând derapajele managerului, pierderile companiei, precum și contractele preferențiale pe care acesta le girează.
Prezentă ieri la Rovinari, Viorica Dăncilă, Primul Ministru al României a ținut să sublinieze faptul că prezența ei la Termocentrala Rovinari nu înseamnă susținerea actualei echipe:
„Eu nu pot să susțin sau să nu susțin. Eu cred că fiecare echipă trebuie legată de indicatorii de performanță și Guvernul României apreciază performanța. Eu am specificat de la începutul dialogului nostru, faptul că mă aflu aici pentru a vedea realizările, dar a vedea și provocările cu care se confruntă Complexul Energetic Oltenia. Dincolo de oameni, este important să aducem lucruri bune pentru întreaga regiune și pentru ca acest complex să meargă foarte bine.”
Întrebată dacă a fost consultată de Ministrul Energiei Anton Anton în vederea schimbării Consiliului de Supraveghere, Viorica Dăncilă a spus că nu a fost consultată:
„Nu am avut o discuție legată de acest aspect cu d-l Anton, dar menționez ceea ce cred eu, trebuie să apreciem performanța și trebuie ca fiecare conducător al unui complex să fie legat de indicatorii de performanță.”
Vorbind despre performanță și nu despre oameni, Premierul României a lăsat să se înțeleagă faptul că Directoratul C.E.Oltenia va fi analizat în funcție de performanțe, nicidecum în funcție de oameni.
Mesajul este cât se poate de clar, Guvernul României susține PEROFORMANȚA.
C.E.Oltenia a terminat anul 2018 cu pierderi uriașe iar singura soluție găsită de actuala echipă de conducere pentru achiziționarea certificatelor de carbon a fost accesarea unui credit, care va atârna greu în bugetul companiei. Ținând cont de greva minerilor din Ianuarie 2019, grevă care putea pune în pericol siguranța sistemului energetic național precum și raportul corpului de control al Ministrului Energiei, situația actualului Directorat și implicit a Președintelui Directoratului C.E.Oltenia Sorin Boza, nu este una liniștită.