Când se va distribui economia la fondul de salarii

Toți angajații din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) au primit câte 950 de lei. Suma reprezintă prima de Crăciun care este prevăzută în Contractul Colectiv de Muncă. Săptămâna viitoare, minerii și energeticienii ar putea primi alți bani. Sindicatele și conducerea companiei vor decide cum vor împărți economia la fondul de salarii.

Fiecare angajat al CEO a primit tichete cadou în valoare de câte 950 de lei cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Peste 13 mii de persoane au primit bonusul financiar. În aceste zile, liderii de sindicat și administrația companiei vor stabili cum va fi distribuită și economia la fondul de salarii. „Noi avem un articol în Contract care ne obligă la constituirea unui fond pentru majorarea salariilor mici, până la 25% din nivelul minim. Dacă va mai rămâne o diferență, aceasta va fi împărțită tuturor salariaților, în mod egal. Vom stabili împreună cu sindicatele”, a explicat directorul Direcției Resurse Umane din cadrul CEO, Sorin Olaru.

Aproximativ 4.000 de angajați din CEO vor avea salariile mai mari de anul viitor. În prezent, aceștia primesc salariul minim pe economie. Compania se vede nevoită să mărească salariul net pentru ca oamenii să nu primească mai puțini bani odată cu trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat. Și alte salarii ar putea suferi modificări de anul viitor.

Lasa un comentariu