Ce poți primi dacă renunți la un autovehicul mai vechi de 12 ani

Toți conducătorii auto cu mașini mai vechi de 12 ani ar putea avea noi beneficii dacă renunță la vechea mașină, cel puțin asta prevede un proiect înregistrat recent la Senat, ce are ca scop eliminarea autovehiculelor foarte vechi și poluante. Conducătorii ar putea primi în schimb bani de la stat pentru a-și achiziționa panouri solare, o centrală termică, sau alte surse alternativ/ecologice.

Concret, proiectul de act normativ prevede acordarea unui voucher valoric pentru achiziția de panouri solare, centrale termice puțin poluante și surse alternativ/ecologice, cu condiția ca solicitantul să predea la un centru autorizat de colectare o mașină veche și poluantă. Voucherul va avea valoarea de 4.500 de lei, iar mașina predată trebuie să îndeplinească condiția vechimii, care trebuie să fie mai mare de 12 ani.

Campania va viza atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice, care nu au mai solicitat și alte fonduri de la Agenția Fondului de Mediu. Această campanie se va suprapune Programului Național Rabla și nu-l va înlocui. Doritorii au la dispoziție 30 de zile pentru a achiziționa produsul dorit și trebuie să justifice achiziția prin factura fiscală. De asemenea, voucherul nu poate fi înstrăinat sau folosit pentru achiziționarea altui produs. Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să fie aprobat de Parlament, de promulgare și de publicarea în Monitorul Oficial.

Lasa un comentariu